Patru bărbaţi au fost arestaţi, joi, la Judecătoria Beiuş, acuzaţi că, la sfârşitul lunii trecute, au intrat într-un depozitul unei firme din oraş, de unde au furat peste 3000 kilograme de deşeuri de cupru, dar și o autoutilitară.

Potrivit datelor transmise, vineri, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, furtul a fost comis în noaptea de 29 spre 30 iunie, când cei patru hoţi au intrat în curtea depozitului din Beiuş, au de unde au luat  cinci saci de tip „big –bag” cu deşeuri din cupru, cu o greutate totală de 3.320 de kilograme și diverse scule destinate pentru prelucrarea și tăierea deșeurilor feroase și neferoase.

Bunurile furate, zic poliţiştii, au fost încărcate încărcat într-o autoutilitară a firmei, găsită cu uşile deschise şi cheile în torpedou, şi transportate pe un câmp de la marginea localităţii Lunca, la circa 50 de metri de DN76. Aici, hoţii le-au descărcat şi le-au ascuns între boscheţi, acoperindu-le cu gunoaie, după care s-au întors în curtea firmei de unde le-au furat, ca să returneze autoutilitara. 

Autorii furtului au fost prinşi miercuri, în urma unei anchete declanşate de poliţiştii Compartimentului de Investigații Criminale Beiuș, care au reuşit să recupereze cuprul în valoare totală de 66.400 lei şi l-au restituit firmei proprietare. Sculele furate nu au fost, încă, găsite.

Hoţii sunt patru bărbaţi de 25, 30, 25, respectiv 21 de ani, toţi din localitatea Ştefăneşti, județul Argeș, anchetaţi acum pentru furt calificat şi furt în scop de folosinţă, cea din urmă acuză fiind formulată pentru furtul maşinii cu care au transportat bunurile. 

Cei patru hoţi - Marcel Vasile Tinca, Gheorghe Robert Miu, Florin Elvis Miu şi Mădălin Miu - au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar joi prezentaţi de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi care a emis pe numele lor mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile. 

Încheierea judecătorească mai poate fi contestată de suspecţi, la Tribunalul Bihor.