Patru jucători ai echipei orădene de handbal masculin CSM participă în partea a doua a acestei săptămâni la Campionatul Naţional Universitar, competiţie care este programată la Suceava, în perioada 4-7 mai.

Cei patru sunt Petru Stroe, Adrian Mihăilescu, Sebastien Iozu şi Raul Chiş. Pentru că nu sunt orădeni şi pentru că nu sunt înscrişi la Universitatea din Oradea, cei patru jucători vor evolua la Suceava pentru echipele centrelor universitare din oraşele lor de provenienţă, Braşov şi Bucureşti.

Astfel, în această perioadă antrenorul Sebastian Tudor nu se poate baza pe întreg lotul de jucători la pregătiri.

După minivacaţa de zece zile, primită cu ocazia lipsei jocurilor din campionat, dar şi a sărbătorilor de Paşti, handbaliştii de la CSM au revenit la antrenamente pe data de 24 aprilie. Ei se pregătesc acum pe plan local şi după ce până săptămâna trecută au avut câte un antrenament pe zi, de luni tehnicianul Sebastian Tudor conduce câte două şedinţe de pregătire pe zi.

Echipa orădeană mai are de disputat două meciuri din actuala ediţie de campionat al Diviziei A, pe 20 mai, acasă, cu HC Sibiu şi pe data de 27 mai, în deplasare, cu HCM Sighişoara.

Indiferent ce se va întâmpla însă în ultimele etape, formaţia orădeană va termina campionatul pe locul II şi îşi va câştiga dreptul de a participa la barajul de promovare în prima ligă. Într-o conferinţă de presă, susţinută miercuri, tehnicianul bihorean a declarat însă că şi de această dată conducerea clubului CSM a luat decizia să nu prezinte echipa la baraj. "Oricum nu prea aveam vreo şansă, pentru că acolo vom întâlni echipe bune care vin din prima ligă, iar lotul nostru este subţire", a motivat şi antrenorul Sebastian Tudor această decizie.

"Locul II este un loc onorabil pentru noi, având în vedere lotul slab numeric pe care-l avem, format din numai 12 jucători de câmp şi 2 portari", a mai precizat tehnicianul.

Dintre aceşti jucători, orădenii îl vor pierde însă din vară şi pe Georgel Haiduc, unul dintre cei mai buni handablişti ai CSM-ului, care a fost ofertat de Minaur Baia Mare, echipă cu care urmează să evolueze în prima ligă.