Tinerii sportivi bihoreni s-au întors cu patru medalii de bronz de la întrecerile Campionatului Naţional de box pentru juniori, competiţie care a avut loc la Brăila, în perioada 15-21 noiembrie.
Reprezentatntul clubului Gym Mar Strong Oradea, Angelo Covaci, care a boxat la categoria 57 kg, a trecut de doi adversari, dar s-a oprit în semifinale, unde a fost învins de un sportiv pe care îl învinsese de două ori înainte. Este vorba despre Iosif Bândulă, de la Potaissa Turda, pugilist care avea să şi câştige titlul.
Până să ajungă aici, Angelo i-a învins pe timişoareanul Marius Dumitru şi pe Bogdan Preda din Slatina.
Viorel Crăciunea, antrenorul orădeanului, susţine că elevul său l-ar fi putut învinge şi pe Bândulă, dar "din păcate, nu m-a ascultat la colţ".
Categoria 57 kg a Naţionalelor de box pentru juniori a reunit la start 14 pugilişti.
Şi clubul Basti Box Salonta s-a întors cu o medalie de bronz de la aceste întreceri, Szucs Istvan trecând şi el de doi adversari, dar oprindu-se în semifinalele categoriei 70 kg, după ce a pierdut în faţa unui reprezentant al clubului Steaua, sportiv care avea să cucerească titlul naţional.
Celelalte două medalii de bronz pentru pugiliştii bihoreni le-au cucerit reprezentanţii clubului Crişul Oradea. Este vorba despre Ionuţ Matea, care a ocupat locul III în limitele categoriei 54 kg, şi de Felician Kanalas, situat al treilea la 80 kg.
Întrecerile ediţiei din acest an a Campionatului Naţional de box pentru juniori au reunit la start 140 de sportivi.