Patru sportivi ai clubului Crişul Oradea au făcut parte din lotul naţional U16, care a luat parte la jocurile ediţiei din acest an a Campionatului European de polo rezervat juniorilor U16, desfășurat la Istanbul.
Echipa României a încheiat competiția pe locul 11, după ce a obținut o victorie, cu 10-7, în faţa Georgiei.
În celelalte patru partide disputate, tinerii poloişti tricolori au cedat cu 7-18 în faţa Poloniei, 11-16 în disputa cu Germania, 7-13 cu Muntenegru şi 8-15 în faţa selecţionatei Olandei.
Cei patru tineri poloişti de la Crişul Oradea care au făcut parte din reprezentativa de juniori U16 a României la acest Campionat European au fost: Darius Holhoș, Patrick Barta, Marc Dunca și David Boros, cel care a fost căpitatul tricolorilor.
Pe de altă parte, Federaţia Română de Polo, a decis, în cadrul unei ședințe de birou federal, anularea ultimului turneu al Campionatului Național de polo U16, dar acest aspect nu afectează cu nimic locul echipei orădene Crişul, care era campioană naţională încă înaintea acestui turneu.
„Echipa noastră era deja matematic campionă după primele 3 turnee disputate, însă poziția noastră a fost să se joace ultimul turneu programat. În adresa Federației se mai menționează că detaliile de premiere vor fi comunicate în cel mai scurt timp posibil”, a transmis clubul orădean, în cadrul unui comunicat de presă.