Doi tineri cu vârste de 22 și 18 ani din comuna Oșorhei și alți doi de 17 și 15 ani din comuna Lăzăreni sunt cercetați pentru furt calificat și formă continuată și distrugere, după ce, în perioada 13 - 17 februarie, în timpul nopții, ar fi sustras şi distrus 1.340 metri liniari de cablu telefonic de pe traseul aerian Cheriu - Oșorhei, provocând un prejudiciu estimat la 32.059,70 lei.

Banda de hoți a fost prinsă în urma unor investigații realizate de polițiștii Secţiei Poliţie Rurală Oradea și cei ai Postului de Poliţie Rurală Oşorhei, care au reușit să recupereze în întregime paguba.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Poliția Bihor, ancheta a scos la iveală și că, pe 11 februarie, tânărul de 22 ani ar fi spart un autoturism din Cheriu, din care a furat un portmoneu cu acte şi bani, cauzând proprietarului un prejudiciu de 400 lei, parțial recuperat.

De asemenea, în noaptea de 19 spre 20 februarie, cei doi tineri din Oșorhei au intrat în gospodăria unui alt sătean din Cheriu, de unde au furat un motoferastrău în valoare de 2.000 lei. Şi în acest caz prejudiciul a fost recuperat de polițiști și restituit proprietarului.

Luni, 20 februarie, cei doi hoți din Oșorhei au fost reținuţi de polițiștii Secției Poliție Rurală Oradea pentru 24 de ore în Arestul Poliției Bihor iar marți au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea unde procurorii au decis să le solicite arestarea. Ca urmare, cei doi tineri, Florin Lucaciu și Dobrin Hendre au fost duși, marți, și în fața judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Oradea care a admis cererea procurorilor și a emis pe numele celor doi mandate de arestare pentru o perioadă de 30 de zile. Măsura mai poate fi contestată la Tribunalul Bihor.

Cei doi suspecți minori din Lăzăreni sunt cercetați în stare de libertate.