"Colegiul Director ne-a trasat sarcina ca până la 15 februarie fiecare organizaţie judeţeană să analizeze rezultatul alegerilor parlamentare din decembrie şi implicarea fiecărei organizaţii locale", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, consilierul municipal PDL Adelina Coste.

Aceasta a spus că prima etapă a reorganizării interne este declanşarea unor alegeri pentru constituirea noilor conduceri la nivelul organizaţiilor pe colegiile electorale uninominale, întrucât preşedinţii organizaţiilor acestora trebuie să fie parlamentarii aleşi în respectivele zone.

De pildă, a specificat ea, ales în zona Beiuş, chiar dacă prin redistribuire, deputatul Liviu Laza Matiuţa va trebui să fie preşedintele organizaţiei PDL din Colegiul 4, la fel cum senatorul Gavrilă Ghilea, ales în colegiul 3 Oradea (format din trei colegii deputaţiale), va conduce organizaţiile din colegiile 7, 8 şi 9 pentru Camera Deputaţilor.

Recunoscând că pentru alegerile din organizaţiile locale, constituite în fiecare localitate, PDL Bihor nu a stabilit încă un calendar în vederea desfăşurării de alegeri interne, Coste a mai precizat că ceea ce se ştie este că pe 23 februarie va avea loc reuniunea Colegiului Naţional de Coordonare a partidului, iar "apoi, până la Convenţia Naţională, care va avea loc probabil în luna mai, se vor desfăşura şi alegerile în structurile judeţene de partid".

Întrebată dacă va candida pentru o funcţie de conducere la nivelul organizaţiei judeţene, Adelina Coste a răspuns că "da", pentru că "îmi doresc o carieră politică" şi nu crede că trebuie "să abandoneze partidul când este în opoziţie".

La rându-i, răspunzând aceleiaşi întrebări, fostul preşedinte al PDL Oradea, Dorin Corcheş, care a demisionat după eşecul de la alegerile locale din 10 iunie, a recunoscut că şi el îşi doreşte o funcţie, dar nu în conducerea organizaţiei municipale, ci la nivel judeţean.

"Eu nu voi candida la nicio funcţie în organizaţia municipală. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare: am condus organizaţia municipală aproape doi ani, am condus-o la alegerile locale, iar rezultatele - deloc plăcute - le ştiţi şi dumneavoastră, drept pentru care mi-am prezentat demisia. Cred, deci, că este nevoie de o nouă echipă de conducere la organizaţia municipală. Asta nu înseamnă, bineînţeles, că nu vom fi alături de organizaţia locală, ca aleşi locali nici nu avem cum altfel. Sunt alături de partid indiferent de structurile lui, cum am mai spus, trup şi suflet", a spus Corcheş, adăugând că va candida pentru un loc în Biroul Judeţean.