Îşi mai aminteşte cineva de deputatul Emil Boc, despre care, pe vremea lui Năstase, nu se glumea că e pitic, ci că-i bondoc? Nimeni nu-şi închipuia atunci că împiedicatul de la emisiunea lui Gheorghe va conduce Partidul Democrat (şi Liberal, fie!), necum ţara, şi cu atât mai puţin că o va face ca un roboţel teleghidat care calcă totul în picioare.

Cocoţat prim-ministru peste noapte (doar răzgândeala lui Stolojan l-a făcut din primarul Clujului premierul României), Boc a plonjat în rolul de marionetă a preşedintelui. I-a poruncit Băsescu să guverneze cu PSD-ul? S-a întovărăşit cu socialiştii fără să-l deranjeze că erau corupţi de stânga! A decretat apoi Zeus că pesediştii-s răi? Răchiţeanul i-a "reevaluat", continuând guvernarea doar cu cei regrupaţi în UNPR! I-a ordonat Comandantul să rămână în Palatul Victoria şi după moţiunea de cenzură? A rămas, chiar dacă Băsescu mai scotea la mişto o sperietoare gen Lucian Croitoru (BNR) ori Liviu Negoiţă (sectorul 3)! A vrut Reformatorul să taie lefurile "bugetarilor obezi căţăraţi pe spinarea privatului"? Le-a tăiat, ba a cosit şi pensiile!

Până acum o săptămână credeam şi eu că Boc nu-i decât o marionetă şi atât. Fulgerătoarea lui trecere prin Oradea, însă, miercurea trecută, m-a convins că l-am subestimat: Boc nu e un instrument, ci un complice. L-am urmărit descinzând ţanţoş de parcă avea statura lui Ghiţă Mureşan şi turuind o declaraţie cum că Guvernul a băgat în Bihor 550 de milioane de euro. Pe moment, credeam că nu am auzit bine ori că a încurcat moneda. Apoi, ţintindu-i privirea, l-am urmărit cum repeta ca un tonomat cinic cu ochii gri: "450 de milioane euro din fonduri europene, structurale şi pe agricultură, şi încă 100 şi ceva de milioane pe drumuri, e bine!".

Asta după ce în campania din 2009, ca să adune voturi pro Băsescu, promisese finalizarea centurii, lărgirea podului Densuşianu şi continuarea Autostrăzii, fără ca nimic din toate astea să se fi întâmplat. Emil Boc a minţit, deci, cu bună ştiinţă. Întrebat de unde scoate fabuloasa sumă, a băgat imediat placa cu "sunt singur împotriva tuturor, a mogulilor, a presei şi a liderilor Opoziţiei".

După mine, acest om, care minte privindu-te în faţă, nu are ce să mai caute la conducerea PDL şi a ţării. Şi nu fiindcă nu-mi place mie sau pentru că alternativa Blaga vine din Bihor şi ar repara o parte din nedreptatea făcută acestui judeţ. Din păcate, însă, cred că în PDL "căprăria" incriminată de maidanezul Băsescu pitbulului Vasile porneşte de la liderul suprem şi e aşa de bine exersată încât tot bichonul Boc va ieşi din joben.

Nu de dragul acestui partid mă roade grija, totuşi, ci pentru că doar aşa, cu Boc în frunte, USL va câştiga la anul prea zdrobitor. În lipsa unui PDL cât de cât credibil, riscul e ca alţi patru ani să ne pricopsim cu o opoziţie la fel de debilă şi cu o putere la fel de discreţionară precum avem acum.