USL vânează chiaburi

"În calitate de fost candidat în colegiul uninominal nr. 6 pentru un mandat de deputat, nu pot să nu constat că promisiunile electorale ale USL au avut picioare atât de scurte. La nici două luni după scrutinul parlamentar unde a obţinut un vot masiv îndeosebi din partea alegătorilor din mediul rural,  USL a descoperit că România este plină de chiaburi. Drept mulţumire pentru votul acordat, toți cei care au peste 2 hectare urmează să fie impozitați de către stat, indiferent că e agricultor persoană fizică sau persoană juridică", a spus secretarul general adjunct al PDL Bihor, Adelina Coste, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o joi pentru a critica fiscalitatea Guvernului Ponta în domeniul agriculturii.

„Este evident că  taxele și impozitele impuse agricultorilor și fermierilor de către Guvernul Ponta vor distruge și mai mult agricultura României și, mai grav, vor afecta veniturile oamenilor. Astfel, noile impozite din agricultură vor afecta un milion de fermieri, atât crescători de animale, cât şi cultivatori, în condiţiile în care aceştia aveau parte oricum de cele mai mici subvenţii agricole din întreaga Uniunea Europeană", a mai spus Coste.

Măsuri bolşevice

O statistică realizată de PDL arată că „peste 85% dintre crescătorii de vaci de lapte afectați de măsurile bolșevice ale Guvernului Ponta trăiesc în zonele defavorizate ale României, de deal și munte", ceea ce înseamnă 200.000 de crescători din aceste zone, plus 51.000 de crescători de oi și de capre și alţi 639.000 de fermieri care se ocupă cu culturi de cereale, pomi, vie și legume.

Coste a amintit că Guvernele PDL au fost bune, deoarece „au dat oamenilor rente viagere de 100 de euro de hectar pentru a î-i încuraja să se asocieze şi să aibă mai mult pământ", iar pe exact aceşti oameni USL „îi consideră chiaburi și vrea să îi impoziteze".

Pedelista a dat ca exemplu faptul că „o persoană fizică care nu e plătitoare de TVA va trebui să plătească 570 de lei pe an, iar o persoană juridică care nu e plătitoare de TVA va trebui să plătească 90 de lei pe an" pentru faptul că deţin în proprietate suprafeţe mai mari de 2,2 hectare, dar şi faptul că „USL nu impozitează producţia, ci capul de animal, deoarece proprietarul vacii care dă 40 de litri de lapte va fi impozitat la fel ca cel al unei vaci care dă 10 litri de lapte".

„PDL a obținut multe forme de sprijin financiar de la UE pentru agricultură și agricultori. Acestea sunt acum impozitate de USL. Banii luați de la agricultori nu sunt reinvestiţi nici în spitale, nici în școli, sunt cheltuiţi cu aparatul de stat, se duc în salarii și în birocrație", a fost concluzia pusă de Adelina Coste pentru a arăta că PDL a guvernat bine şi a ajutat agricultura, în timp ce USL va guverna prost, împotriva „chiaburilor".