Orădeni, pregătiţi-vă pentru un regim de viaţă sănătos. "Pe viitor n-o să mai poată spune nimeni că Primăria nu încurajează mersul pe bicicletă sau pe jos", glumeşte viceprimarul Mircea Mălan.

Şi are dreptate. Din această săptămână, odată cu închiderea Pieţei Unirii pentru renovare, orădenii vor ajunge de la Teatrul Regina Maria la Universitate mai repede pe jos decât cu maşina. Şi e abia începutul...

Baricadaţi în Piaţa Unirii

Sâmbătă, drumarii au montat noile indicatoare din străzile Traian Moşoiu şi Iuliu Maniu, transformate în artere cu dublu sens, după care poliţiştii au chemat riveranii să-şi mute maşinile. Duminică, muncitorii au pus gardurile ce închid străzile Primăriei, Mihai Pavel şi Vasile Alecsandri, iar de luni Piaţa Unirii e închisă traficului şi transformată în şantier. "A trebuit să ne luăm toate măsurile de prevedere. Este cea mai complexă lucrare care a fost făcută vreodată în Oradea", spune viceprimarul Mircea Mălan, coordonatorul lucrărilor.

Până la sfârşitul anului, în centru vor coexista 7 şantiere. Firma Drumuri Orăşeneşti şi asociaţii săi vor lucra la reabilitarea Pieţei Unirii, dalarea ei şi transformarea în pietonal, Compania de Apă Oradea îşi va înlocui reţelele de apă şi canalizare din Piaţa Independenţei, OTL îşi va distanţa liniile de tramvai cu 70 cm pentru a muta reţeaua electrică între cele două sensuri de mers, iar Administraţia Domeniului Public, în parteneriat cu RCS-RDS, va construi parcarea subterană de pe malul Crişului Repede.

Apoi, în cel mult câteva săptămâni, pe Alecsandri, municipalitatea va începe amenajarea canalizaţiei tehnice subterane în care vor fi coborâte toate utilităţile, lucrare ce ar putea fi urmată de reabilitarea străzii. În Pasajul Vulturul Negru vor fi demarate lucrări de refacere a cupolei, faţadelor interioare şi mozaicului, iar Podul Ferdinand se va închide pentru reparaţii. Cap la cap, angajaţii a peste 12 firme de construcţii îşi vor da cu târnăcoapele peste picioare în încercarea de a termina lucrările până la sfârşitul anului.

Cu dublu sens

Pe toată perioada lucrărilor, prin Piaţa Unirii vor trece numai camioanele constructorilor. "Cine vrea să ajungă la Universitate cu maşina ar fi bine să aleagă podurile Decebal sau Dacia în locul Podului Ferdinand", atenţionează viceprimarul. Începând de luni, pe podul încă deschis se circulă cu sens unic, iar şoferii care vin dinspre zona Teatrului sunt obligaţi să vireze la dreapta spre Tudor Vladimirescu sau Principatelor Unite.

La fel, cei care vin dinspre Piaţa 1 Decembrie sunt obligaţi să vireze la stânga în capătul parcului pentru a înainta pe Traian Moşoiu sau Mihai Viteazul. Odată intraţi pe Moşoiu, şoferii vor putea merge doar înainte. Strada Moşoiu, la fel ca Iuliu Maniu, din continuarea ei, au fost transformate în artere cu dublu sens, iar virajul la stânga pe Avram Iancu a fost interzis, pentru a evita ambuteiajele.

În plus, pe Moşoiu şoferii pot parca doar pe partea opusă Bisericii cu Lună, iar pe Maniu, care este mai îngustă, maşinile pot staţiona doar după intersecţia cu Jean Calvin, unde aceasta redevine arteră cu sens unic până în Decebal. Şoferii care vor să ajungă în Rogerius sau Ioşia vor trebui să folosească strada Primăriei.

Nu parcaţi!

Eliminarea parcărilor a stârnit revolta riveranilor. "Ne-am plătit abonamente şi acum nu avem unde ne lăsa maşinile. Primăria ştia de ani de zile că va închide Piaţa Unirii, putea lăsa câteva parcări sau chiar construi una mare, nu să ne pună să ne certăm cu vecinii", reclamă Karmen Mezei. În replică, edilii spun că municipalitatea nu are alte soluţii. "Strada e prea îngustă pentru a permite parcarea pe trotuar. Şi aşa dimineaţa vor fi probleme cu copiii care vor traversa strada Maniu să ajungă la şcoală. Apoi, centrul este de aşa natură că în afară de Piaţa Independenţei, unde se lucrează, nu ai unde construi parcări", zice Mircea Mălan.

12_Iosif_Rad_bihoreanul.jpgDe aceeaşi părere sunt şi reprezentanţii taximetriştilor. "Zona nu permite alte soluţii de trafic. Tot ce se putea face în plus era ca până la închiderea Podului Ferdinand acesta să fie cu dublu sens, dar Comisia de circulaţie nu a acceptat", spune Iosif Rad (foto), vicepreşedintele Camerei Taximetriştilor Bihor.

În plus, comisia a dispus închiderea străzilor Vasile Alecsandri, Episcop Mihai Pavel şi Primăriei pe latura dinspre Piaţa Unirii (acestea devenind înfundate), devierea circulaţiei din Maniu spre Ioşia prin străzile Jean Calvin şi Primăriei pentru a evita formarea de ambuteiaje la ieşirea în Bulevardul Decebal, precum şi transformarea străzii Primăriei în arteră cu dublu sens între Piaţa Unirii şi Piaţa Rahovei.

După dezbateri prelungite, municipalitatea a acceptat, vineri, să inverseze sensul de mers al străzii Duiliu Zamfirescu, până de curând spre Tudor Vladimirescu, făcând acum posibil accesul maşinilor care vin dinspre malul Crişului Repede la parcarea din curtea municipalităţii. Altfel, şoferii ar fi trebuit să ocolească până în Decebal!

Autobuze de Ioşia şi Rogerius

12_Csuzi_Istvan_bihoreanul.jpgÎnchiderea Pieţei Unirii va afecta tot oraşul. Până la finalizarea lucrărilor circulaţia tramvaielor între Casa de Cultură a Sindicatelor şi Biserica Emanuel, iar de acolo în stânga până în Ioşia veche sau în dreapta până la fostul Parc Olosig va fi suspendată. "Dacă am fi făcut breteaua de legătură între liniile care vin dinspre Ioşia şi cele spre Rogerius la intersecţia Bulevardului Decebal cu Calea Aradului, s-ar fi putut circula, dar când am depus proiectul nu am primit avizul Poliţiei Rutiere. Când am primit avizul, nu am mai avut bani", spune directorul OTL Csuzi Istvan (foto).

Începând de luni, traficul de călători pe aceste rute va fi suplimentat cu autobuze. Ruta de transport T1 spre Rogerius va funcţiona pe direcţia Piaţa 1 Decembrie, străzile Mihai Viteazul, Traian Moşoiu, Iuliu Maniu, Jean Calvin, Primăriei, Bulevardul Decebal, cu întoarcere în intersecţia cu Bulevardul Dacia şi revenire în Centrul Civic pe strada Iuliu Maniu. Ruta T2, de Ioşia, va porni de la Biserica Emanuel pe direcţia Calea Aradului, Aviatorilor, cu întoarcere în strada Lipovei. Pe ambele rute, OTL va folosi cu precădere staţiile deja amenajate.

Pe toată durata şantierului traseele autobuzelor vor evita Piaţa Unirii, folosind rute ocolitoare. Tramvaiele vor circula doar pe direcţia Nufărul - Zona de Vest cu trecere pe Bulevardul Magheru şi pe strada Corneliu Coposu, încă neafectate de lucrări. Asta până în primăvară, când constructorii vor trece la înlocuirea conductelor de termoficare. Iar atunci în Oradea chiar că nu se va mai putea circula decât cu bicicleta sau pe jos. Pentru că traficul rutier va fi în aer...


VARA PIETONILOR
Şanţ lângă şanţ

Din cauza amânării proiectelor europene pentru ultimul an al actualului ciclu de finanţare, în Oradea se deschid în paralel 26 de şantiere în această primăvară. Dincolo de investiţiile mari dar cu impact relativ redus asupra circulaţiei, precum construcţia noului CET pe gaz, finalizarea Podului Dragoş Vodă şi amenajarea Aquaparcului Nymphaea, calendarul de lucrări mai cuprinde investiţii care vor trebui făcute sub trafic.

Printre acestea se numără înlocuirea a încă 30 km de reţea de termoficare (pe lângă cei 7 km deja executaţi), amenajarea a 50 km de canalizaţie tehnică, amenajarea drumului rapid din strada Ecaterina Teodoroiu, construirea pasajelor pe care şoseaua de centură va traversa DN 76 Oradea-Beiuş-Deva şi DN 79 Oradea-Arad şi multe altele.

"Problema nu va apărea acum. Deşi se închide Piaţa Unirii, mai ai încă pe unde ocoli. Dar peste câteva săptămâni, când o să înceapă şi lucrările pe străzi aglomerate ca Horea, Sucevei, Magheru şi altele, va fi dezastru!", prevede Iosif Rad, vicepreşedintele Camerei Taximetriştilor.

Descarcă HARTA cu rutele ocolitoare, din galeria de documente!