Alegerile locale sunt aproape, iar candidaţii şi-au "ascuţit cuţitele". Marţi, 18 august, a fost ultima zi în care partidele şi-au putut depune listele cu candidaţi la Biroul Electoral Judeţean. PNL şi PSD, principalii adversari, au făcut-o primele, lunea trecută.

Unii vechi, alţii noi

"Ne dorim să avem majoritate în CJ, prin care, în colaborare cu Primăria Oradea, să asigurăm dezvoltarea în continuare a oraşului, dar şi a judeţului", a declarat Ilie Bolojan, preşedintele PNL Bihor, candidat la preşedinţia CJ. El deschide şi lista pentru aleşii bihorenilor, fiind urmat de viceprimarul Mircea Mălan, care în urmă cu 4 ani a fost aproape de a obţine şefia CJ.

Urmează Călin Gal, Ionel Avrigeanu, Carmen Pantiş, Gheorghe Dumitru Neag, Marcela Prada, Kiss János, Dorin-Traian Boca, Pavel-Iosif Luca, Nicolae Dan Bodea, Florian Ciora, Anca Grama, Călin Morar, Mihai Toderici, Julien-Dumitru Mateaş (ex-ALDE), Bogdan-Florin Hodişan, Constantin Neniu, Teodor-Ioan Suciu, Petru Mlendea-Căluş ş.a.

"Obiectivul nostru este acela de a câştiga funcţia de primar şi jumătate plus unu din mandatele Consiliului Local, pentru a continua direcţia bună pe care Oradea a avut-o în aceşti ani şi pentru a dezvolta noi proiecte menite să crească calitatea vieţii locuitorilor. O parte din actualii consilieri locali se regăsesc şi pe lista pentru viitorul mandat, dar avem şi oameni noi, cu experienţă în domeniile lor de activitate, care aduc un plus de valoare echipei noastre", a declarat Florin Birta, candidatul de primar al liberalilor.

După el, pe listă urmează Camelia Mariana Dulca, Aurel Căuş, Marcel-Daniel Dragoş, Olivia Ligia Burtă, Grigore Morar, Antonia Monica Nica, Teofil-Laviniu Filimon, Arina Moş, Adrian Duşe, Ioan Lezeu, Florin-Liviu Marinău, Nicolae-Andrei Crăciun, Camelia Buhaş, Ionel-Marius Zdrinca, Laurenţiu Chiana, Ioan-Alexandru Tirla, Daniel Negrean, Călin Iulian Barabaş, Ioan Tau ş.a.

Cu Bodog înainte...

PSD-iştii au mers la BEJ în frunte cu Ioan Mang (candidat la preşedinţia CJ) şi Emilian Pavel (candidat la Primărie). Dacă la CJ Mang este secondat pe listă de tânărul Sergiu-Octavian David, care a mai deţinut un mandat, la CL, pe poziţia a doua, după Pavel, apare controversatul Florian Bodog, căruia Înalta Curte tocmai i-a retras titlul de profesor abilitat şi dreptul de a conduce doctorate, pentru că le-a obţinut fraudulos, aşa cum dezvăluise BIHOREANUL.

"Lista de candidaţi pentru CJ Bihor include oameni valoroşi, cu o vastă experienţă profesională şi care vin din toate zonele judeţului nostru. Mulţi ocupă funcţii de conducere în mediul privat sau lucrează în administraţia publică. Marea diferenţă dintre noi şi oricare alt partid este că echipa PSD a lucrat şi va lucra întotdeauna pentru oameni, pentru siguranţa unui trai mai bun pentru bihoreni!", a transmis liderul PSD Bihor, Ioan Mang. 

În CJ, primii 10 pe listă sunt Ioan Mang, Sergiu-Octavian David, Forian-Victor Oros, Felix Cozma, Florin Bujor Chirilă, Ioan-Ciprian Anta, Florentina-Ioana Bara, Adrian Szatmari, Livia Chira şi Cosmin-Florin Durnea.

În ce priveşte CL, după Pavel şi Bodog, urmează Cristian Puşcaş, Marius Adrian Madar, Florica Bungău, Liviu Sabău-Popa, Marius Pop, Aurel Mohan, Boglarka-Lilla Debelka, Nicolae Avram, Traian-Lucian Costa, Şerban-Mihai Todică ş.a. "Suntem o echipă tânără, care îşi doreşte mai mult pentru orădeni", a spus Emilian Pavel.

Cine mai candidează

Pe lângă Bolojan şi Mang, şefia CJ mai este vizată şi de Simona Bişboacă (USR PLUS), Traian Bodea (fost ALDE, acum Pro România), Ciprian Blejan (preşedintele ALDE Bihor), Andrei Amariţei (PMP), Szabó József (UDMR) şi Szilágyi Zsolt (PPMT).

Pe primele locuri ale listelor de consilieri la CJ mai figurează: Mihai Şvab, Andrei Acs, Ciprian Barna (USR-PLUS), Szoboszlai Gáspár, Borsi Imre, Kery Hajnal, Grim András, Csuzi Botond-István (UDMR), Claudiu Pop, Radu Sidea, Zeno Ţipţer (Pro România), Ionela Pop-Bruchental, Gheorghe Pintea (ALDE), Emanuel Pustan, Florin Dume (PMP), Csomortányi István, Helmeczi József (PPMT), Merka Ioan (UDSCR) ş.a.

În lupta pentru postul de primar al Oradiei, pe lângă Florin Birta şi Emilian Pavel, mai candidează Ioana Mihăilă (USR PLUS), Cseke Attila (UDMR), Daniel Pop (Pro România), Daniela Ghiuro (ALDE), Bogdan Manafu (PMP), Zatyko Gyula (PPMT) şi Mircea Jacan (Partidul Oamenilor Liberi).

Consiliul Local Oradea mai e vizat de candidaţi ca Mihai Şovarschi, Delia Ungur, Vasile Dumitriu (USR PLUS), Derzsi Akos, Kádár Hunor, Pető Dalma (UDMR), Claudiu Pop, Traian Bodea (Pro România), Andrei Toia, Viorica Mougin (ALDE), Ionel Roiban, Adrian Vesa (PMP), Orlando Balaş, Mircea Jacan (POL), Zatykó Gyula, Habinyák István (PPMT) ş.a.

După cum se vede, oferta e bogată. Important e să mergem la vot şi să alegem...