Parcurile industriale orădene încep să îşi arate roadele. "Totalul investiţiilor private atrase în parcurile industriale la sfârşitul anului 2016 este de 285 de milioane de euro", a declarat miercuri, directorul Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea, Delia Ungur, în cadrul unei conferinţe de presă.

Conform raportului de activitate al societăţii, la sfârşitul anului trecut în cele trei parcuri industriale lucrau 4.860 de angajaţi. "Conform contractelor semnate cu investitorii până în anul 2020, numărul angajaţilor urmează să crească la 6.000", a spus directoarea.

Potrivit documentului anul trecut ADLO a înregistrat o cifră de afaceri de 9,9 milioane lei şi un profit brut de 773.480 lei, cu 30% peste cel prognozat la începutul lui 2016.

"În iunie 2015 ne-am recuperat deja investiţia în utilităţile din parcul industrial iar anul trecut am vărsat bugetului local 12,4 milioane lei", a declarat Ungur.

Banii au provenit din impozitul pe salariile angajaţilor din parcul industrial (7,1 milioane lei), vânzarea terenurilor (4,6 milioane lei), taxele pe autorizaţiile de construcţie (593.000 lei) şi dividende (130.000 lei).

"Veniturile bugetului local din impozitul pe salariile angajaţilor vor urca pe ce va creşte numărul angajaţilor şi nivelul de salarizare", a spus directoarea.

O agenţie, trei parcuri...

ADLO administrează cele trei parcuri industriale ale oraşului. Parcul industrial I, situat în Şoseaua Borşului, cu o suprafaţă de 130 hectare, este ocupat în proporţie de 100%, cu excepţia suprafeţei de 8,7 hectare adăugată anul trecut.

Parcul industrial II, din strada Ogorului, de 83,5 hectare, este la rândul său ocupat în întregime în vreme ce parcul industrial III, situat în strada Uzinelor, din spatele Electrocentrale, mai are libere doar două hectare din cele 15 alocate.

Amenajarea parcurilor industriale orădene a început în urmă cu opt ani. "Parcul industrial 1 a fost amenajat pe o suprafaţă de 120 de hectare de teren aflat în paragină. Între timp s-a construit staţia de transformare, spaţiile de producţie ale firmelor Plexus, Emerson şi altele. Lucrurile se schimbă de la o lună la alta", a povestit Delia Ungur.

Avantajele noii zone industriale au fost ilustrate într-un film de prezentare făcut de ADLO pentru a fi pus la dispoziţia potenţialor investitori.

Numai anul trecut agenţia a avut negocieri preliminare cu 22 de companii străine din 9 ţări printre care Italia, Germania, SUA, Franţa, Canada, Danemarca şi altele, cu activitate în domenii precum automotive, echipamente medicale, producţie de porţelan şi automatizări industriale.

Ţinta ADLO este să atragă în fiecare an un mare investitor aşa cum au fost în anii anteriori Shinheung, Plexus, Emerson, Faist Mekatronic şi alte companii.

Vezi filmulețul de mai jos!