Mai binele se dovedește uneori dușmanul binelui. Dar numai dacă e prost executat. De când s-au înființat liniile de tramvai care leagă cartierele Ioșia de Rogerius pe la Gară și prin Decebal, și cele între Nufărul, Salca, Universitate, Calea Aradului, Primăriei, Piața Unirii, Magheru, Republicii, Gară, Olosig, Decebal și retur, circulația prin intersecția Emanuel a devenit generatoare de nervi și ambuteiaje de dimineața până seara.

Șoferii care se deplasează dinspre Calea Aradului și încearcă să intre în intersecție virând stânga, precum și cei care merg dinspre strada Primăriei către Calea Aradului au constant aceeași problemă. Fie prind la semafor galben intermitent și pot pătrunde în intersecție doar cu noroc pentru că îi țin în loc coloanele din stânga (dinspre Decebal - zona Scala către Decebal - Zoo și respectiv dinspre Zoo către Scala și către Calea Aradului), fie prind roșu când trec tramvaiele, care, normal, trebuie să aibă prioritate la traversarea intersecției, fără a putea înainta însă în paralel cu ele, tocmai din cauza roșului de la semafor.

Un fost ofițer de Poliție Rutieră, un șofer profesionist și un specialist de la OTL pe care i-am consultat consideră, la unison, că intersecția Emanuel a devenit, după înființarea noilor linii de tramvai, cea mai complexă din Oradea. Atât de păcătoasă încât, pentru ca un șofer să înainteze din cele două direcții, adesea nu are altă posibilitate practică decât să intre în intersecție pe roșu, încălcând așadar regulile de circulație. Cauza nu este, însă, înființarea noilor linii de tramvai, în sine, ci proasta semaforizare a intersecției.

După înființarea noilor linii s-au automatizat schimbătoarele acestora și, când un tramvai se apropie de intersecție, senzorii de mișcare comută automat pe roșu semaforul pentru șoferi. Problema e că semafoarele nu sunt sincronizate și impun roșu inclusiv șoferilor care ar putea „curge” paralel cu tramvaiul, nu doar celor a căror direcție de deplasare o intersectează pe cea a tramvaiului. La dificultatea înaintării mai contribuie, în fine, și pietonii care traversează tocmai când șoferii au galben intermitent și, teoretic, ar putea avansa.

Toate cele trei persoane cărora le-am cerut opinia afirmă că soluția ideală pentru rezolvarea conflictului de trafic este „denivelarea” intersecției, adică realizarea unui pasaj subteran așa încât nu toată circulația să se desfășoare la sol. În același timp, însă, toți trei afirmă că urgentă este, pur și simplu, corecta sincronizare a semaforizării.

Ar fi cazul, așadar, ca municipalitatea să gândească un proiect pentru pasajul care să subtraverseze intersecția, dar până atunci funcționarii Direcției Tehnice să petreacă o zi în zonă, să constate neregulile și să regândească semaforizarea. Altfel, lecția transmisă e că nu putem răzbi decât trecând pe roșu, încălcând regulile, doar pentru că se dovedesc prost stabilite.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!