Pe strada Mihail Kogălniceanu din Oradea se circulă, începând de vineri după-amiază, cu sens invers, dinspre centru către Parcul 1 Decembrie.

Hotărârea a fost luată pentru fluidizarea circulației din centrul orașului pe durata lucrărilor de înlocuire a rețelelor de apă și canalizare menajeră derulate pe strada Traian Moșoiu, care este închisă traficului rutier.

„În perioada 11 mai - 2 iunie circulația rutieră pe strada General Traian Moșoiu este închisă pentru execuția lucrărilor de reabilitare a rețelei de apă și canalizare menajeră”, se menționează într-un comunicat al municipalității.

Lucrările de înlocuire a rețelelor vor dura trei săptămâni pentru că se lucrează la adâncimi de 3 metri și mai mult manual, pentru a nu afecta mulțimea de rețele de utilități în zonă.