Tribunalul Bihor s-a pronunţat, vineri, în cazul tinerei masterande din Săcueni, Baczoni Izolda, ucisă vara trecută de fostul ei prieten.

Astfel, Sabin Cristian Godja a fost condamnat de judecători la o pedeapsă de 18 ani de închisoare cu executare şi totodată la despăgubiri materiale de 3.600 lei plus daune morale în valoare totală de 90.000 euro către părinţii şi sora victimei sale.

De asemenea, el a fost obligat să achite cheltuieli judiciare de 6.500 lei în favoarea statului şi cheltuielile de judecată ale familiei Baczoni, în valoare de 3.500 lei, reprezentând onorariul apărătorului.

Sentinţa Tribunalului Bihor nu este definitivă. Ea poate fi atacată, în termen de 10 zile de la pronunţare, prin apel care se va judeca la Curtea de Apel Oradea, instanţă care va da verdictul final în caz.

Sabin Godja a fost trimis în judecată anul trecut, pentru omor şi furt calificat, fiind acuzat că, în noaptea de 6/7 iulie, şi-a ucis fosta prietenă, Baczoni Izolda, masterandă la Universitatea Babeş-Bolyai secretară la Uniunea Studenţilor Maghiari din Cluj şi voluntar la Primăria din oraşul natal.

Tânăra dispăruse în noaptea respectivă de la discoteca din Săcueni şi, pentru că nu avea obiceiul să plece de acasă fără să anunţe, părinţii ei au sesizat Poliţia.

Coordonaţi chiar de primarul oraşului, Beres Csaba, sute de oameni, voluntari şi poliţişti, au pornit în căutarea ei, iar fotografia fetei a fost distribuită pe reţelele de socializare, rudele şi prietenii rugând pe oricine care putea da informaţii să anunţe autorităţile ori familia.

Tânăra era găsită moartă o zi mai târziu, pe 8 iulie, într-un canal colector de la marginea oraşului, într-o zonă cu terenuri agricole. Era dezbrăcată de la brâu în jos, cu chilotul şi ciorapii rulaţi până la glezne, iar antebraţul mâinii drepte şi gâtul îi erau înfăşurate într-un jerseu cu care fusese strangulată.

Autopsia a scos la iveală că Izolda a fost bătută cu bestialitate de atacatorul ei: a lovit-o cu pumnii în faţă şi peste corp, rupându-i dinţii, ficatul şi mai multe coaste, care i-au străpuns plămânii.

De la bun început, suspiciunile procurorilor s-au îndreptat asupra lui Sabin Godja, fostul prieten al Izoldei şi ultima persoană cu care a fost văzută. De altfel, în timpul audierilor, acesta a avut 6 variante ale modului în care şi-a petrecut seara crimei împreună cu tânăra.

În plus, tânărul avea numeroase zgârieturi, iar în timpul cercetărilor, anchetatorii au găsit în locuinţa părinţilor săi şi telefonul victimei, dispărut în noaptea crimei...

Citiţi întreaga poveste a modului în care procurorii l-au dovedit pe ucigaşul Izoldei în articolul: "Tăcere vinovată: Fostul iubit al tinerei ucise în Săcueni, considerat vinovat fiindcă... tace"