Un şofer de TIR care, în toamna anului 2016, a fost prins la intrarea în ţară prin Punctul de trecere a frontierei Borş, cu 22 de tone de acumulatori uzaţi în remorca maşinii, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, printr-o hotărâre a Judecătoriei Oradea, iar deşeurile vor fi distruse. Sentinţa nu este definitivă, procesul fiind blocat în prezent la Curtea de Apel Oradea din cauza stării de urgenţă.

Bărbatul, Ioan Muncaciu, este administratorul unei firme de transport din Cluj Napoca şi a fost prins pe 24 octombrie 2016. La intrarea în ţară, camionul a fost tras pe dreapta, pentru verificarea încărcăturii, iar bărbatul a prezentat lucrătorilor vamali documente potrivit cărora transportă 15 paleţi de faianţă, pe care îi încărcase din depozitul unei firme din Roma, la comanda unei familii din Caraş Severin, care i-au plătit un avans de 800 euro şi urmau să-i plătească încă 800 euro, după ce marfa ajungea în ţară. 

În realitate, însă, după cum aveau să constate vameşii, în remorca autovehiculului, împachetate cu grijă în folii de plastic, erau baterii uzate.

Gresie în acte, baterii în maşină

La faţa locului au descins, atunci, lucrători antifraudă, comisari ai Gărzii de Mediu şi poliţişti, în faţa cărora Muncaciu a pretins că nu ştia nimic despre baterii susţinând că produsele au fost încărcate în absenţa lui, deoarece a lăsat remorca într-o parcare cu multe depozite şi a plecat. 

Când a revenit, după circa 8 ore, camionul era încărcat cu 15 paleți înfăşuraţi în folii negre, pe care i-a numărat, fără să-i mai desfacă, verificând doar dacă sunt bine asigurate, aflând abia în Borş că a transportat baterii uzate.

Muncaciu şi-a menţinut declaraţia pe tot parcursul anchetei penale declanşate pe numele lui de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, însă doar aproximativ. Căci iniţial a pretins că a lipsit 8 ore ca să bea o cafea, să repare pana de la o roată a capului tractor, apoi ca să facă un duş, iar legat de documente, întâi a spus că le-a completat personal, pentru ca, apoi, să susţină că le-a completat un angajat din depozit. 

Plus că, după cum aveau să constate procurorii, beneficiarii transportului de gresie se ocupau de ceva vreme cu contrabanda de deşeuri periculoase, fiind prinşi în mai multe rânduri "depozitând la domiciliul lor acumulatori auto de diverse tipuri sau mărci, aduși din Italia sau Franța prin intermediul unor societăți de transport", după cum se arată în rechizitoriul cu care, în mai 2017, bărbatul a fost trimis în judecată sub acuza de contrabandă calificată şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Condamnat cu executare

Procesul a început în mai 2017, la Judecătoria Oradea, unde instanţa a decis, vara trecută, să-l condamne pe Muncaciu la 4 ani de închisoare cu executare, plus achitarea sumei de 39.599 lei, costurile de manipulare şi depozitare ale deşeurilor. Totodată, pentru că în timpul procesului, bărbatul a fost prins că a vândut camionul cu care a transportat marfa, instanţa a dispus confiscarea remorcii, dar şi a sumei de 60.000 lei, sumă pe care o încasase pe maşina vândută, "sumă pe care instanța o apreciază ca fiind echitabilă în raport de toate împrejurările cauzei și suficientă pentru îndeplinirea scopului măsurii de siguranță". 

Procesul nu s-a terminat, însă, căci Ioan Muncaciu a atacat soluţia Judecătoriei cu apel, care se va soluţiona la Curtea de Apel Oradea, însă doar după ridicarea restricţiilor dispuse pe perioada stării de urgenţă. Săptămâna trecută, completul care a preluat judecarea cazului, a decis suspendarea dezbaterilor urmând ca "în termen de10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa să ia măsurile necesare pentru fixarea termenelor de judecată şi efectuarea actelor de procedură". 

Urmează altul

 Între timp, pe rolul Judecătoriei Oradea a mai ajuns un alt dosar similar. Protagonistul este Cristian Radu (foto), alias Cristi „Baterie”, un interlop cunoscut din Craiova, trimis în judecată tot de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea pentru că achiziţiona acumulatori auto uzaţi din ţări ale Uniunii Europene, unde neutralizarea deşeurilor este extrem de scumpă, deşeuri pe care, apoi, le aducea în România.

Dosarul reprezintă o premieră naţională, în ceea ce priveşte anvergura afacerii coordonate de craiovean, care a achiziţionat şi încercat să introducă în România peste 50 tone de deşeuri toxice. El a fost prins pe 4 mai 2017, când inspectorii din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Oradea au oprit pentru control o autoutilitară cu semiremorcă care transporta 13,5 tone de acumulatori auto uzați, ascunși în spatele a 449 de anvelope semiuzate, folosite ca paravan.

Ancheta declanşată pe numele lui Radu a scos la iveală că, în mai 2015, acesta a mai introdus în România 21,6 tone de acumulatori uzați, iar pe 24 februarie 2016 ar fi convins un alt bărbat să transporte pe aceeași rută 25,2 tone de deşeuri, transport care a fost depistat în Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac. 

Bărbatul a fost trimis în judecată vara trecută, însă procesul se află în Camera preliminară a Judecătoriei Oradea, dezbaterile fiind suspendate, la fel ca în dosarul lui Muncaciu.