Ghidate aproape invariabil de imperativul "care pe care!", partidele din România nu precupeţesc niciun efort pentru a câştiga alegerile. Ca să ajungă la putere, nu se dau îndărăt nici măcar de la ilegalităţile cele mai vădite, punându-şi sau doar lăsându-şi activiştii "să facă totul" pentru cât mai multe voturi.

Aşa s-a întâmplat şi la ultimele alegeri, desfăşurate în 2009 pentru Parlamentul European şi pentru Preşedinţia României, când în Bihor s-au înregistrat 415 cazuri de încălcare a legilor. BIHOREANUL a descoperit însă că numai unul singur a fost trimis în Justiţie. Ca urmare, pentru anul viitor, când vor avea loc alte două scrutine, local şi parlamentar, precedentul e creat: cine vrea să fure voturi o poate face fără teamă, de vreme ce numai 0,24% din autorii fraudelor anterioare riscă o pedeapsă. Adică o singură persoană...

Record

La trei ani după ultimele alegeri, aproape toate neregulile raportate au rămas nesancţionate, deşi în majoritatea cazurilor încălcarea legii a fost flagrantă, iar asta în condiţiile în care 2009 a fost anul în care s-au consemnat cele mai multe plângeri penale având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni cu caracter electoral.

BIHOREANUL a avut curiozitatea să solicite Poliţiei Bihor şi Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea informaţiile privind modul în care au fost soluţionate aceste cazuri şi, surpriză, bilanţul e năucitor. Din 415 plângeri formulate de persoane fizice, ONG-uri şi partide, într-o singură situaţie vinovatul a fost trimis în judecată. Pentru 19 persoane s-au aplicat simple amenzi, în 3 situaţii procurorii şi-au declinat competenţa către colegi din alte judeţe (pentru votul multiplu al unor persoane domiciliate în alte judeţe), în 102 cazuri s-a dispus din start neînceperea urmării penale, iar în 290 de alte situaţii, după anchete sumare, cei cercetaţi au fost scoşi de sub urmărire penală.

La clasare

Între infracţiunile electorale pe cât de notorii pe atât de adânc "înmormântate" se numără cele privind afişajul contra candidatului PSD. Cu câteva nopţi înaintea primului tur de scrutin, din 22 noiembrie 2009, în toată Oradea au fost lipite mii de afişe reprezentându-l pe Mircea Geoană înconjurat de "moguli" şi de politicieni controversaţi, mesajul fiind clar unul de discreditare. Deşi legea interzice asemenea metode, nici până în ziua de azi nu au fost identificate persoanele care au comandat, tipărit şi lipit afişele, chiar dacă o simplă investigare a tipografiilor putea duce la descoperirea beneficiarilor acţiunii.

Tot atunci, câteva clădiri din centrul oraşului (sediul PSD şi Muzeul Ady Endre, aflat la doi paşi de Poliţie şi Prefectură) au fost mâzgălite cu injurii la adresa aceluiaşi Geoană. Dar, deşi cei care au vandalizat sediul PSD puteau fi identificaţi întrucât în apropiere există o bancă a cărei cameră de supraveghere a funcţionat, acest lucru nu s-a întâmplat. Aceeaşi soartă a avut-o şi sesizarea PSD că CNP-urile a 385 de persoane domiciliate în alte judeţe care au votat în secţiile 144, 145, 146, 147, 221, 228, 431, 475, 484, 638 şi 727 nu corespund cu celelalte date din cărţile de identitate. Nici acum nu se cunoaşte modul de finalizare a plângerilor, întrucât nici Poliţia şi nici Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea nu au răspuns la această chestiune. Verbal, şeful Poliţiei, Adrian Bucur, a explicat BIHOREANULUI că plângerile PSD nu au putut fi luate în considerare deoarece fuseseră formulate de organizaţia judeţeană, care nu are personalitate juridică.

Cine-a dat a scăpat...

Un alt tip de infracţiune făţişă, pentru care există probe şi martori, a fost mita electorală. La Salonta, la primul tur al prezidenţialelor, un grup de agenţi PDL a fost filmat împărţind pungi cu alimente, având pe ele sigla partidului. Acţiunea a fost derulată cu maşini ale firmei de panificaţie Salpan, patronate de consilierul local PDL Vasile Crişan, dar făptaşii au rămas nepedepsiţi. La fel s-a întâmplat şi cu Nicolae Marian, parohul Bisericii Mari din Salonta, care la al doilea scrutin, pe 6 decembrie, a împărţit cadouri în pungi portocalii. Prins şi el în flagrant, părintele a replicat însă că acţiona în numele Fundaţiei Sfântul Nicolae, pentru celebrarea zilei de "Miculaş".

Chiar dacă împărţirea de cadouri în ziua votării e interzisă, atât consilierul Crişan, cât şi preotul Marian au scăpat basma curată, motivul invocat de Poliţie fiind articolul 10, litera e, din Codul Penal, conform căreia "acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei". Altfel spus, cei care au dat "ajutoare" nu i-au determinat pe cei "ajutoraţi" să voteze "pentru candidatul unui anume partid". Au dat din omenie...

... cine-a primit e pedepsit

Printre puţinele sancţiuni la infracţiunile electorale din 2009 sunt cele 19 amenzi aplicate tot atâtor persoane, pentru fapte mult mai mărunte decât cele descrise mai sus. Unul dintre cazurile de acest gen e al unui orădean de 37 de ani surprins că şi-a fotografiat cu mobilul buletinul de vot, în cabină, înainte de a-l depune în urnă.

În urma unei anchete a Poliţiei Municipiului Oradea, alegătorul a fost amendat cu 1.000 de lei, iar investigaţia s-a oprit aici. Asta deşi era logic că nimeni nu-şi poza votul ca "amintire", ci doar dacă trebuia să demonstreze cuiva că a votat cum i s-a cerut ori i s-a impus. Însă, dacă ar fi continuat ancheta, poate ar fi aflat şi oamenii legii că, la fel cum nu se pozează buletinul de vot fără un scop anume, la fel nu se dau nici "cadouri" pe degeaba taman de alegeri... 

Acţiunea microbuzul

Alt fenomen netaxat a fost turismul electoral. La Nucet, pe 6 decembrie, primarul PDL Costel Sîrghie a supravegheat personal transportarea la vot, cu microbuzul, a unor ţigani din Băiţa, fiind chiar filmat în timp ce făcea acest lucru. Sesizată, Poliţia a afirmat însă că nimic nu era nelegal, chit că microbuzul închiriat de Primărie (plătit, deci, din bani publici) nu avea programate curse în acea duminică şi nu avea nici foi de drum. Până şi explicaţiile date de oficialii Poliţiei au fost cusute cu aţă albă. Pe 6 decembrie, inspectorul Alina Dinu declara că microbuzul ducea mineri ieşiţi de la serviciu, iar pe 10 decembrie subcomisarul Ioana Indrieş afirma că "În microbuz se aflau persoane din Băiţa Plai, unde Primăria Nucet nu a putut amenaja o secţie de votare. Pentru că între aceste localităţi nu există transport în comun, Primăria a pus la dispoziţia respectivilor cetăţeni un microbuz care să-i transporte". Comentariile sunt de prisos.

Că oamenii legii au închis ochii reise şi dintr-o altă situaţie similară. Tot pe 6 decembrie, un consilier PNL din Sânmartin, Florin Birta, a sesizat Poliţia că o maşină aparţinând firmei Construct Mod, patronate de un PDL-ist orădean, a efectuat nu mai puţin de nouă transporturi cu alegători din oraş care votau în comună. Ulterior, însă, pe şosea, unde urmărea maşina respectivă, un echipaj al Poliţiei Rutiere l-a oprit pe consilierul care făcuse sesizarea, maşina Construct Mod fiind lăsată să plece în drumul ei.

Carnetul de partid şi cazierul

Singurul caz de infracţiune electorală din 2009 soldat cu trimiterea în judecată a făptaşului îl are ca protagonist pe o membră a PDL Oradea, Ţăran Ana Nuşe. Cu o întârziere de o jumătate de an, în decembrie 2009, Serviciul de Investigaţii Criminale al Poliţiei s-a sesizat că o anume Cristea Aurelia apărea în listele electorale pentru alegerile europarlamentare ca votând de două ori: atât la secţia 141 din Oradea, cât şi la secţia 459 din comuna Nojorid. Audiată, Cristea a declarat că nu a votat decât la Nojorid, astfel că ancheta declanşată asupra modului cum s-a desfăşurat votarea la secţia 141 Oradea a relevat că nu una, ci 11 persoane care nu au votat la această secţie apăreau, totuşi, ca şi cum ar fi făcut-o.

În urma mai multor expertize grafologice şi audieri, poliţiştii au descoperit că, pur şi simplu, în locul a 11 persoane care nu se prezentaseră la vot, a votat una dintre membrele biroului secţiei de votare, reprezentanta PDL Ţăran Ana Nuşe. Iniţial, cum rezultă din rechizitoriul de trimitere în judecată întocmit de Parchetul Curţii de Apel Oradea, aceasta a negat, dar ulterior a recunoscut că a votat în locul "a patru membri de familie şi circa trei vecini", precum şi în locul altor patru persoane pe care nu le cunoştea. Motivul? "Presiunea de a avea cât mai multe voturi exprimate, întrucât prezenţa la vot era foarte modestă", a declarat PDL-ista în faţa procurorilor. Cum a procedat? Simplu: "Fără să fiu văzută de ceilalţi membri din secţia de votare, am semnat în dreptul numelor unor persoane. Cu aceeaşi ocazie, am aplicat ştampila "votat" pe buletinele de vot pe care le-am ascuns apoi într-o revistă, iar la numărarea voturilor din urnă le-am adăugat acestora".

Învinuită pentru încălcarea a două articole din legea electorală, privind votul multiplu şi falsificarea documentelor electorale, PDL-ista riscă acum între 2 şi 7 ani de închisoare, termenul pentru pronunţarea sentinţei fiind programat la mijlocul lunii viitoare.

Paradoxal, deşi şi-a recunoscut vina în faţa oamenilor legii, femeia a continuat totuşi să rămână membră de partid. "Nu puteam s-o sancţionăm dacă nu a fost condamnată", a declarat pentru BIHOREANUL şeful ei de partid, Dorin Corcheş, preşedintele PDL Oradea, care a promis, totuşi, că pe viitor va pune problema în discuţia organizaţiei. Poate o va face, poate nu, sigur e însă un lucru: votul se fură mult prea uşor şi chiar en-gros. Iar riscul de a fi prins şi pedepsit e minuscul în comparaţie cu devotamentul faţă de partid...


02 facsimil.jpgŞANTAJ PENTRU BĂSESCU
Dovedit, nepedepsit

Una din cele mai revoltătoare muşamalizări a modului în care activiştii politici au înţeles să asigure victoria în alegerile din 2009 l-a avut ca protagonist pe şeful Inspectoratului Şcolar Bihor, Dorel Luca, membru de vază al PDL.

În decembrie, însoţit de directorul şcolii, Andrei Tudorescu, şi de şeful Agenţiei de Protecţia Mediului, Călin Mocan, şi aceştia membri PDL, Luca a descins la şcoala din Brusturi să-l "prelucreze" pe profesorul Cristian Hebriştean, care îndrăznise să dea note mici unor copii ai căror părinţi erau membri ori simpatizanţi ai partidului. În finalul discuţiei, Luca i-a cerut profesorului ca, dacă nu vrea "să-şi piardă pita", din notele de 3 date odraslelor de PDL-işti să facă 8 şi să promită că va vota cu Băsescu.

Întregul episod fiind înregistrat cu telefonul de dascălul şantajat, Parchetul Aleşd a întocmit un dosar penal directorului Tudorescu şi inspectorului general Luca, pentru "împiedicarea exercitării libere a dreptului de vot", dar ancheta a fost clasată în mai 2010 de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că înregistrarea şantajului nu fusese realizată cu acordul judecătorilor.