Administrația Bazinală de Apă Crișuri implementează, din 2023, proiectul european DALIA, care vizează reducerea poluării cu deșeuri plutitoare în râurile Barcău, Crișul Repede și Crișul Negru, prin soluții tehnice inovatoare, finanțate din fonduri europene.
În urma studiilor realizate în cadrul proiectului, au fost stabilite trei puncte de intervenție: pe Crișul Repede, în localitatea Girișu de Criș, pe Barcău, în localitatea Hodoș (județul Bihor), și pe Crișul Negru, în localitatea Zerind (județul Arad). Pentru toate aceste amplasamente au fost finalizate studiile de fezabilitate și proiectele tehnice, iar lucrările de execuție sunt în desfășurare.
Potrivit directorului ABA Crișuri, Pásztor Sándor, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproximativ 50% în toate cele trei locații. „Se lucrează la amenajarea malurilor și la realizarea zonelor destinate depozitării deșeurilor colectate, iar lucrările se desfășoară conform graficului asumat. În paralel cu aceste lucrări, în colaborare cu partenerii noștri de proiect, desfășurăm întâlniri și dezbateri pentru riverani și autorități locale”, a declarat Pásztor.
Soluția tehnică aleasă, denumită „Little Trap”, permite colectarea deșeurilor plutitoare - în special PET-uri și alte materiale plastice - folosind curentul natural al apei, fără consum suplimentar de energie. Sistemul funcționează continuu, are costuri reduse de întreținere și este dotat cu monitorizare video permanentă, pentru control și intervenție rapidă atunci când este nevoie.
Proiectul DALIA - Danube Region Water Lighthouse Innovation Action este finanțat prin programul Horizon Europe și reunește 21 de parteneri din 8 state membre ale Uniunii Europene. Perioada de implementare este ianuarie 2023 - decembrie 2026. Bugetul total se ridică la 8,62 milioane de euro, din care ABA Crișuri beneficiază de aproape 650.000 de euro fonduri europene nerambursabile, la care se adaugă o contribuție a Administrației Naționale „Apele Române” de peste 2 milioane de lei.