Potrivit unui comunicat dat publicităţii de senatorul PNL Cornel Popa, grupul de lucru format în urma semnării declaraţiei "Vrem drumuri moderne!" de la Suplacu de Barcău, s-a reunit marţi la Parlament, în prezenţa ministrului Transporturilor, Anca Boagiu, care "a salutat ideea susţinerii proiectului Autostrada Transilvania de către parlamentarii prezenţi".

Senatorii şi deputaţii participanţi - proveniţi din judeţele Bihor, Cluj, Sălaj, Mureş, Braşov, Satu Mare şi Maramureş - au căzut de acord ca împreună să susţină în Parlament iniţiativele Ministerului care au ca finalitate urgentarea lucrărilor de infrastructură rutieră şi feroviară, cu accent pe Autostrada Transilvania. Un asemenea demers este modificarea Legii exproprierii, care în momentul de faţă se află la Comisia juridică a Senatului şi care ar urma să scurteze perioada în care autorităţile pot intra în posesia terenurilor pe care urmează să se facă lucrări de infrastructură.

Potrivit senatorului Cornel Popa, s-a mai convenit şi necesitatea unui consens politic în problema marilor proiecte de infrastructură de transport în România, ministrul Anca Boagiu susţinând ideea elaborării pe viitor a unei strategii unitare pentru transportul rutier, feroviar, naval şi cel pe calea aerului, care să beneficieze de susţinere şi astfel să câştige stabilitate şi continuitate, indiferent de partidul aflat la guvernare.

Totodată, a precizat Popa, grupul de lucru şi-a stabilit ca obiectiv aducerea în fruntea listei de priorităţi naţionale a proiectului Autostrăzii Transilvania, urmarea concretă fiind că la dezbaterea proiectului de lege a bugetului pe 2011 vor fi făcute amendamente privitoare la suplimentarea fondurilor destinate acesteia.

Întâlnirile acestui grup de lucru se vor relua periodic, pentru a menţine permanent contactul între parlamentari, ministere, autorităţi centrale, constructori şi chiar reprezentanţi ai instituţiilor financiare, "cu acelaşi scop, al înscrierii României pe harta de transport public şi comercial european".