După ce la începutul acestui an a câștigat o finanțare de 72 milioane lei din fonduri nerambursabile pentru creșterea siguranței aeroportuare, Aeroportul din Oradea obține alți peste 112 milioane lei (circa 23 de milioane de euro) pentru extinderea pistei de aterizare-decolare.

Aceasta va fi prelungită de la 2.100 la 2.500 metri, ca să fie accesibilă și pentru aeronave mai mari, de categoria C, iar platforma de debarcare-îmbarcare va fi și ea extinsă pentru a putea primi mai multe avioane.

Infrastructură dezvoltată

Conducerea Aeroportului orădean a transmis miercuri, printr-un comunicat de presă, că autoritatea de management de pe lângă Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a aprobat proiectul „Dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea”, în valoare de 112,403 milioane lei, fără TVA, care va fi finanțat cu fonduri europene prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-202, contractul de finanțare urmând să fie semnat săptămâna aceasta de către reprezentanții Ministerului și cei ai Aeroportului.

Comunicatul Aeroportului Oradea, ce conține detalii despre proiect, vine după ce președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, a anunțat că finanțarea europeană este asigurată

Potrivit informațiilor furnizate de Aeroportul orădean, proiectul are trei obiective. Un prim scop este extinderea pistei de decolare-aterizare așa încât să faciliteze operarea pentru toate aeronavele din categoria C, de tip Boieng 737 seriile 300 - 900 și Airbus 320/321. Lucrările includ și dotarea cu echipamente de radionavigație de categoria II, modernizarea sistemului de balizaj și suplimentarea sursei de energie electrică.

De asemenea, va fi extinsă și platforma de debarcare-îmbarcare pentru a putea staționa aeronave de tip C (aflate în dotarea majorității companiilor aeriene) și pentru a putea fi operate simultan mai multe aeronave.

Nu în ultimul rând, Aeroportul va fi dotat cu echipamente necesare desfășurării activităților de întreținere și mentenanță, inclusiv pentru asigurarea deszăpezirii, degivrării și antigivrării.

Licitație în derulare

Potrivit conducerii Aeroportului, licitația pentru realizarea efectivă a lucrărilor de extindere a pistei și platformei de debarcare-îmbarcare a fost demarată în această primăvară, pe 9 aprilie, cu clauză suspensivă condiționată de aprobarea finanțării proiectului și semnarea contractului de finanțare.

„Procedura se află în faza evaluării tehnice a ofertelor, după aceasta urmând evaluarea economică. Durata contractului este prevăzută la 13 luni”, se arată în comunicatul Aeroportului.

Prelungirea pistei se va face spre Nojorid, iar din valoarea totală a proiectului, de peste 112,403 milioane lei fără TVA, 85% din sumă este asigurată de Comisia Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională, 13% provine de la bugetul de stat al României și 2% din contribuția Consiliului Județean Bihor, căruia îi este subordonată regia autonomă Aeroportul Oradea.

Al doilea proiect cu fonduri UE în doi ani

Proiectul ce vizează modernizarea infrastructurii aeroportuare este al doilea pentru care Aeroportul orădean a obținut finanțarea cu fonduri europene în ultimii doi ani, la începutul acestui an, în luna ianuarie, fiindu-i aprobat și un proiect în valoare de 72,27 milioane lei pentru „Creșterea gradului de siguranță și securitate”.

Acesta prevede realizarea unui gard perimetral cu sisteme de supraveghere tip gard inteligent (cu senzori de mișcare), amenajarea unui post de control acces pentru verificarea persoanelor, vehiculelor și mijloacelor aeroportuare, construirea unei remize PSI ca spațiu de garare a utilajelor aeroportuare și pentru stingerea incendiilor, construirea unui drum perimetral care să asigure siguranța și securitatea traficului aerian, precum și alte măsuri de creștere a siguranței și securității pe aeroport.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!