În primul rând, cred că ar trebui să definim ce însemnă drum de centură. O centură în adevăratul sens al cuvântului ar trebui să fie suficient de îndepărtată de oraş, încât, atunci când o străbaţi, abia să întrezăreşti localitatea pe care o ocoleşti.
Practic, nici Oradea nu mai are centură, şoseaua e deja un inel interior al oraşului. Dar aşa cum e, centură sau nu, ne foloseşte de minune şi fără ea am fi fost cu nervii la pământ!
Eu înţeleg zbuciumul aleşdenilor care îşi doresc cu ardoare o centură, cu condiţia să nu treacă pe sub fereastra lor. Asta îmi aduce aminte de protestele puse la cale de riverani când s-a construit Podul Carol din zona Sovata. Locatarii se plângeau că vor fi foarte multe noxe, uitând că prin devierea traficului în aval căpătau dreptul la viaţă şi cei din zona Decebal. S-a apelat atunci la tot arsenalul, inclusiv la ecologiştii de serviciu care deplângeau afectarea arealului şobolanului de PET din zona "pontoanelor".
Ştiu că aleşdenii şi-ar dori o centură gen Oradea-Odesa-Topa de Criş. Atunci sigur nu s-ar mai plânge niciunul. Aşa cum arată acum proiectul, nu e vorba de o centură 100%, ci de încă o şosea care să mai preia din traficul infernal din centrul oraşului. Cu puţină răbdare, însă, traficul se va reduce substanţial, odată cu finalizarea noii autostrăzi.
Un astfel de drum nu e destinat locuitorilor oraşului, ci şoferilor care vor străbate mai uşor Aleşdul. La fel cum drumul expres din Oradea nu este pentru locuitorii de pe strada Ecaterina Teodoroiu, ci exact pentru ceilalţi cetăţeni ai urbei. Aşadar, în alegerea traseului, edilii trebuie să aibă în vedere faptul că oricum nu-i poţi mulţumi pe toţi. Măcar să încerce să-i supere pe cât mai puţini.