Poloiştii de la CSM Oradea vor evolua acasă în partea a doua a acestei săptămâni, în jocurile rămase restante din prima etapă a returului Superligii Naţionale.

Astfel, vineri şi sâmbătă, formaţia antrenată de către Dorin Costrăş şi Ciprian Cîmpianu va primi vizita celor de la Rapid Bucureşti.

După ce a obţinut două victorii categorice în faţa concitadinei Crişul la finalul săptămânii precedente, pentru CSM Oradea aceasta va fi cea de-a doua dublă din noul an.

Vineri, primul meci va debuta de la ora 19, iar sâmbătă, în disputa a doua, cele două combatante vor evolua cu începere de la ora 12.

Partidele sunt programate la Bazinul Crişul, iar intrarea spectatorilor este liberă, pentru cei cu certificat verde.

Poloiştii de la CSM Oradea au până acum în ediţia 2021-2022 a Superligii Naţionale de polo 14 victorii şi 2 înfrângeri, situându-se pe locul al 2-lea al clasamentului, după Steaua.