La 20 de ani de la înfiinţarea SRI, Direcţia Judeţeană de Informaţii Bihor a organizat, joi, o masă rotundă intitulată "Rolul autorităţilor publice în realizarea securităţii naţionale şi implicarea formatorilor de opinie în promovarea culturii de securitate", la care a invitat reprezentanţi ai administraţiei locale, directori de instituţii publice, comandanţi de diverse unităţi militare şi jurnalişti.
Oamenii din umbră
În deschidere, comandantul DJI Bihor, Marius Iova (foto), a recunoscut că este "prima întâlnire de această manieră din judeţul Bihor", motiv pentru care a făcut o succintă prezentare a instituţiei - organ de culegere şi valorificare a informaţiilor şi de contracarare a ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale, având două principale categorii de beneficiari: autorităţi centrale şi locale ale statului, respectiv organele de cercetare penală, atunci când datele culese conturează infracţiuni.
Fără a oferi detalii concrete, Iova a spus, cu trimitere la principalii beneficiari locali de informaţii ale SRI, prefectul şi preşedintele Consiliului Judeţean, că la nivelul judeţului Bihor colaborarea cu cele două categorii de beneficiari a fost extrem de bună".
Cel de-al doilea vorbitor al DJI Bihor a fost şeful structurii locale de prevenire şi combatere a terorismului, Dan Tifor (foto), care a prezentat, de o manieră didactică, principala menire a Brigăzii Antiteroriste a SRI, creată în anul 1990 pe scheletul fostei USLA. Plimbând auditoriul printre definiţii, metode de prevenire şi combatere a terorismului şi un film cu demonstraţii, specialistul a reamintit câteva episoade cu intervenţii antiteroriste din trecut, şi anume tentativele de asasinat dejucate de serviciile de informaţii româneşti asupra ambasadorului Israelului (1972-1973), a unui lider al studenţilor arabi (1985) şi a ambasadorului indian (1991).
Tifor a oferit şi câteva date relativ îmbucurătoare cu privire la proferarea de ameninţări teroriste pe teritoriul naţional, arătând că, pe lângă scăderea constantă a numărului de apeluri legate de punerea de explozibili în diverse locuri, toate ameninţările s-au dovedit a fi false şi realizate, cu preponderenţă, de adolescenţi între 12 şi 18 ani. Una din cauzele persistenţei fenomenului a fost definită de ofiţerul SRI ca fiind prezentarea unor asemenea cazuri în presă, fără ca jurnaliştii să sublinieze consecinţele la care autorii se expun. Una peste alta, a reamintit Tifor, orice cetăţean trebuie să ştie că există o linie telefonică permanentă, 0800.800.100, la care se pot semnala riscurile teroriste întâlnite.
Cuvinte de laudă
Benficiarii de informaţii din partea SRI au avut numai cuvinte de laudă la adresa serviciului. Prefectul Gavrilă Ghilea a vorbit despre "relaţia pozitivă şi eficientă dintre structura judeţeană şi instituţiile publice" şi despre "creşterea încrederii cetăţeanului" în SRI prin deschiderea dovedită, motiv pentru care a şi primit de la comandantul DJI Bihor asigurarea că va avea parte în continuare de "aceeaşi discreţie, obiectivitate şi echilibru".
Preşedintele Radu Ţîrle a catalogat şi el SRI-ul ca fiind "o instituţie puternică şi credibilă" şi a rezumat activitatea ei locală prin sintagma: "Mă bucur că trăim într-un judeţ liniştit". Ţîrle a promis că, împreună cu celelalte instituţii locale, CJ se va implica mai mult în ajutorarea ofiţerilor care riscă să îşi piardă locuinţele, retrocedate, şi a propus ca şi ofiţeri SRI să îl însoţească în celebrele sale peripluri peste Ocean, la care în trecut a invitat doar politicieni, magistraţi, poliţişti şi jurnalişti.
Dintre ceilalţi vorbitori, care s-au înghesuit să se înscrie la cuvânt pentru a lăuda performanţele SRI, s-au remarcat chestorul Liviu Popa, şeful Direcţiei Generale Anticorupţie, care a definit-o drept "instituţia care ne-a asigurat liniştea şi securitatea naţională la cel mai înalt nivel", şi prim-procurorul Parchetului Bihor, Viorel Gavra, care a remarcat "profesionalismul, umanismul, discreţia acestei instituţii, precum şi oamenii din umbră, care lucrează pe frontul nevăzut al luptei împotriva infracţionalităţii".
Procurorul Gavra a fost singurul care a făcut trimiteri concrete la performanţele DJI Bihor, arătând că, deşi nu s-a popularizat deloc, SRI este, de pildă, instituţia fără a cărei participare logistică nu s-ar fi putut realiza recentul flagrant asupra reţelei de falsificatori de carduri bancare şi distribuitori de valută falsă, conduse de interlopul Iuliu Ciorba. O altă propunere concretă a şefului Parchetului Judeţean a fost aceea ca toate organele cu abilitate în combaterea infracţionalităţii transfrontaliere să se întâlnească la finele lunii mai, pentru a discuta noi modalităţi de colaborare.
Marius Iova a răspuns pozitiv sugestiei, punctând, în finalul consfătuirii, şi ceea ce se vrea a fi motto-ul SRI-ului "pe stil nou", şi anume promisiunea că "starea de legalitate e singura care ne guvernează activitatea".