15 percheziții au avut loc joi în Bihor și alte trei județe, într-un dosar cu ţigări de contrabandă aduse din Serbia. Reţeaua era bine organizată, pe paliere, iar ţigările ajungeau pe piaţa neagră.

Descinderile au fost organizate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Caraş-Severin, împreună cu poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin.

În total, au fost 15 percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Caraş-Severin, Timiş, Arad şi Bihor, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi contrabandă.

"Din cercetările efectuate a rezultat că în perioada 2022 - octombrie 2023, pe raza celor trei judeţe s-a constituit şi a acţionat un grup infracţional organizat, format din 16 cetăţeni români şi un cetăţean sârb, care a introdus în România ţigarete provenite din Serbia şi le-a  distribuit pe «piaţa neagră» prin persoane care sprijineau activitatea infracţională", arată comunicatul.

Pentru a-şi maximiza câştigurile, cei 16 s-au organizat şi au acţionat pe trei paliere, respectiv aprovizionare, depozitare şi distribuţie. 

Ţigările au fost introduse în ţară şi duse până la locurile de depozitare cu camioane. În acte, şoferii au pretins în fals că transportau ambalaje din aluminiu.

"Monitorizarea activităţii infracţionale  în perioada 2022 - octombrie 2023 a condus la realizarea mai multor prinderi în flagrant, precum şi la identificarea şi ridicarea a peste 915.260 de ţigarete în cursul percheziţiilor domiciliare", arată informarea.

Audierile în caz s-au desfăşurat la sediul DIICOT - Biroul Teritorial Caraş Severin.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul BCCO Timişoara, BCCO Oradea, SCCO Arad, IPJ Caraş-Severin - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, jandarmilor din cadrul IJJ Caraş-Severin şi  Grupării de Jandarmi Mobilă "Glad Voievod" Timisoara şi  inspectorilor de la ANAF - Direcţia Regională Vamală Timişoara şi Biroul Vamal de Interior Caraş-Severin.

UPDATE: Trei persoane sub control judiciar

Printr-un comunicat transmis vineri, DIICOT anunță că procurorii Biroului Teritorial Caraș Severin au dispus reținerea a 3 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat și contrabandă (procurarea, colectarea, deţinerea, depozitarea, transportul și comercializarea pe teritoriul României de ţigarete de provenienţă extracomunitară).

Vineri, anchetatorii au dispus măsura controlului judiciar față de cei trei inculpați, pentru o perioadă de 60 de zile.

Informarea nu face precizări cu privire la identitatea sau localitatea de domiciliu a celor 3 persoane.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!