Poliţia Bihor a făcut publice primele rezultate ale percheziţiilor desfăşurate luni şi în dosarul fraudei fiscale de peste 4,4 milioane lei. În total, în acest caz, anchetatorii au descins la domiciliile a 6persoane şi sediile a 7 societăţi comerciale.

Potrivit unui comunicat transmis luni după amiază de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor, sub supravegherea procurorului de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, au efectuat percheziţii în Oradea şi în comuna Tămăşeu în ancheta care vizează 6 suspecţi, cu vârste între 23 şi 69 de ani, cercetați pentru evaziune fiscală și neplata obligațiilor fiscale, ambele în formă continuată.

„În perioada martie 2022 - august 2024, doi dintre suspecţi, reprezentanți ai unei firme orădene, nu ar fi virat către stat contribuții sociale, impozite pe salarii și dividende, generând astfel un prejudiciu de peste 441.000 lei. Mai mult, din 2018 până în februarie 2024, cele șase persoane vizate ar fi creat un circuit complex de tranzacții fictive între cele șapte societăți comerciale afiliate, solicitând ilegal rambursări de TVA în valoare de aproximativ 4 milioane lei”, se mai arată în informarea Poliției.

Cei doi, spun sursele BIHOREANULUI, sunt doi cetățeni italieni, tată și fiu, şi ar fi principalii beneficiari ai fraudei.

Prejudiciul total estimat până acum în dosar depășește suma de 4,4 milioane lei și reprezintă TVA și contribuții fiscale neplătite.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat documente contabile, ștampile, contracte, carduri bancare și echipamente electronice. De asemenea, pentru recuperarea prejudiciului, autoritățile au instituit măsuri asigurătorii pe bunurile și conturile bancare ale persoanelor implicate, până la valoarea estimată a pagubei.

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.

Tot luni, după cum a relatat BIHOREANUL, în Oradea s-au desfăşurat percheziţii şi într-un dosar care priveşte acuze de contrabandă cu ţigări, acţiune care s-a încheiat cu o captură importantă: polițiștii au confiscat aproape 8.000 de pachete de țigări și peste 20.000 de euro.

Ambele descinderi au avut loc în cadrul operațiunii JUPITER, coordonată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!