Un număr de 14 percheziţii au fost declanşate marţi dimineaţă în judeţele Bihor, Caraş Severin, Timiş şi Arad, într-un dosar în care sunt cercetate infracţiuni de braconaj arheologic.

Acţiunea este desfăşurată de poliţiştii din Caraş-Severin, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale, şi sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, într-un dosar ce vizează acuzaţii de braconaj arheologic.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, în cauză sunt cercetate 10 persoane bănuite că, în 2015, au efectuat săpături neautorizate în situri arheologice şi au luat vestigii din epoca  romană şi medievală.

"Vor fi puse în executare 10 mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri şi dispunerea măsurilor legale", se arată în comunicat.

La activităţi participă şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Bihor, Timiş şi Arad.