Procurorii de la Parchetul General au desfășurat, joi, 17 percheziții domiciliare în București și în 9 județe, într-un dosar penal în care principalul finanțator al campaniei lui Călin Georgescu, programatorul Bogdan Peșchir, este acuzat de coruperea alegătorilor. Alături de acesta, sunt investigați mai mulți influenceri care au promovat campania pe TikTok contra unor sume de bani.
Conform unui comunicat al Poliției Române, cele 17 descinderi au fost făcute de reprezentanți ai I.G.P.R. - Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală, în municipiul Bucureşti şi judeţele Braşov, Botoşani, Călăraşi, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Maramureş, Mureş şi Timiş, la locuinţele unor persoane fizice, într-un dosar penal, privind săvârşirea infracţiunii de coruperea alegătorilor.
Printre cei vizaţi se află mai mulţi influenceri care l-au promovat pe TikTok, inclusiv Alexandru Virgil Zidaru, cunoscut ca Makaveli, şi Alin Borcan.
Bogdan Peşchir, din Braşov, dar şi Makaveli urmau să fie duşi la audieri la Parchetul General, conform Libertatea.ro.
Potrivit unor documente prezentate de SRI în şedinţa CSAT din noiembrie anul trecut, Peşchir ar fi folosit contul "bogpr" pentru a dona peste un milion de euro către influenceri care au susţinut candidatura lui Georgescu, arată aceeaşi sursă.
Banii ar fi ajuns la influenceri prin platforma FameUp, unde s-au oferit sume de până la 1.000 de euro pentru promovarea campaniei. O firmă sud-africană a contactat creatorii de conţinut prin e-mail, propunându-le să distribuie videoclipuri de susţinere pentru candidatul extremist.
Reprezentanţii TikTok au confirmat că utilizatorul "bogpr" a făcut plăţi în valoare totală de 381.000 de dolari între 24 octombrie şi 24 noiembrie 2024, inclusiv după terminarea campaniei electorale, scrie Adevărul.ro.
Conform documentelor SRI, Bogdan Peşchir, programator cu legături în industria criptomonedelor, a lucrat pentru firme asociate cu Gabriel Prodănescu, un om de afaceri cu dublă cetăţenie, stabilit în Africa de Sud din 1995.
SRI sugerează că aceste fonduri ar putea proveni din surse externe, inclusiv din Rusia, având în vedere orientarea pro-rusă a mesajelor promovate de influenceri în campanie.
Ameninţări cu arma în mână
Unul dintre influencerii vizaţi de percheziţiile de joi, Alin Borcan (foto), autointitulat "regele TikTok-ului", a ieşit în faţa casei, pe jumătate dezbrăcat, fluturând o armă de tip airsoft, după ce poliţiştii au plecat de la el. Oamenii legii s-au întors şi l-au amendat cu 5.000 de lei.
Borcan a lansat ameninţări la adresa procurorilor şi jurnaliştilor. "Nu mai veniţi aici, că vă confund cu ăştia şi trag în dumneavoastră", le-a spus Alin Borcan jurnaliştilor din faţa casei.
"Au venit nişte hoţi cu cagule pe faţă. L-au căutat pe domnul Georgescu la mine în sertare. (..) Domnule Georgescu, fugiţi că vă caută hoţii! Doamnă, la mine nu-i, puteţi să-l căutaţi. (..) Am venit să-i omor pe ăştia care au fost mai devreme şi au plecat.", a mai spus Borcan.
Scopul acestor acţiuni este de a stabili legăturile dintre persoanele percheziţionate şi alte persoane care ar putea fi implicate în fraudarea procesului electoral.
În Timişoara, poliţiştii au percheziţionat maşina lui Hajar Ziad, un om de afaceri de origine arabă şi fiul unui cunoscut antreprenor local. În vehicul au fost descoperite arme letale şi cartuşe. Ziad este suspectat că a oferit cadouri prin intermediul TikTok persoanelor care promovau videoclipuri despre Călin Georgescu.