Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor şi colegii lor de la Poliţia Aleşd au descins, joi dimineață, în comuna Aușeu, la locuința fostului director al Școlii Gimnaziale Alexandru Roman, Adrian Botici, acuzat de mai mulți elevi că îi pipăia și le trimitea mesaje nepotrivite, la ore târzii.

Potrivit informațiilor BIHOREANULUI, perchezițiile au loc în ancheta Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor deschisă în urma acuzațiilor formulate împotriva profesorului de matematică, destituit între timp din funcția de director al școlii.

Cazul a fost dezvăluit de BIHOREANUL, care a arătat că Adrian Botici era acuzat de elevi de comportamente nepotrivite, inclusiv atingeri și mesaje dubioase trimise la ore târzii.

Totul a ieșit la iveală după ce mai mulți copii au reclamat comportamentul profesorului. Într-o dimineață, mai mulți elevi de gimnaziu de la școala din Aușeu au așteptat-o pe consiliera școlară pe coridor, fiecare cu câte o foaie A4 în mână. Pe hârtii scriseseră, cum s-au priceput ei, declarații despre ce le face profesorul de matematică, cum îi atinge sau cum își apropie organele genitale de ei în timpul orelor. Elevii au spus clar că nu mai vor să intre la ore dacă directorul Adrian Botici rămâne la catedră.

Între alții, un elev de gimnaziu a relatat în fața unor specialiști ai DGASPC Bihor că profesorul l-ar fi atins în zonele intime. Incidentul s-ar fi petrecut în anul școlar trecut, chiar în biroul directorului, unde Botici l-ar fi chemat pe elev pentru a-i da cadou un trening.

La începutul lunii aprilie, Inspectoratul Școlar Județean Bihor a anunțat că a finalizat cercetarea disciplinară a directorului și că a decis destituirea acestuia din funcția de conducere începând cu data de 6 aprilie.

Demersul venea cu circa două săptămâni înainte ca mandatul său de director să expire oricum, pe 18 aprilie. 

În paralel, Adrian Botici a fost cercetat şi de o comisie disciplinară din școală, în calitatea sa de cadru didactic. În urma acestei anchete, în data 18 aprilie 2026, Consiliul de Administraţie al şcolii a anunțat că Botici "a fost găsit vinovat pentru săvârșirea unor abateri disciplinare”, iar sancțiunile ar fi fost aplicate „proporțional cu faptele reținute”, dar fără să le facă publice.

Cert e că nu s-a pus problema desfacerii contractului de muncă. Dimpotrivă, Botici, profesor de matematică, a fost lăsat să predea, cu singura restricție de a nu mai intra la clasele elevilor care l-au reclamat.

Cercetările polițiștilor urmează să stabilească faptele și eventualele răspunderi penale în acest caz.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!