Sunt percheziţii în desfăşurare, marți dimineață, într-un dosar ce priveşte o reţea de reciclatori falşi de sticlă care au încasat fraudulos peste 8,5 milioane lei. Aceștia umflau cantităţile de deşeuri colectate şi predate spre reciclare pentru a primi sume mai mari de la Administraţia Fondului de Mediu.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor au pus în executare două mandate de percheziție (unul în Bihor și unul în Mehedinți), în cadrul unui dosar privind infracțiuni de înșelăciune. 

Dosarul îi vizează pe reprezentanţii unei firme care, în perioada 2021-2022, au înregistrat în evidențele contabile achiziții fictive de deșeuri de ambalaje din sticlă de la persoane fizice și juridice, în cantitate totală de 4.249.430 kg.

Ulterior, aceștia au simulat vânzarea a 4.164.510 kg de sticlă către o altă firmă, sub contract cu un operator ce implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului (OIREP), pentru a păcăli Administraţia Fondului de Mediu (AFM) cu privire la realitatea cantităților de deșeuri de ambalaje din sticlă colectate.

„De asemenea, în anul 2021, societatea în cauză a achiziționat marfă denumită „sticlă procesată și zdrobită”, recepționată ca „material de construcții”, de la un operator economic la care colectorii din România duc deșeurile de ambalaje din sticlă pentru reciclare, în vederea obținerii bonificației aferente colectării și reciclării acestora. Vânzarea „materialului de construcții” a fost efectuată pe baza unui bon fiscal prin casa de marcat. 

Există suspiciunea că marfa „sticlă procesată și zdrobită” a fost vândută ca deșeu de ambalaje din sticlă, colectată prin activitatea proprie, iar ulterior a fost revândută ca deșeu de ambalaje din sticlă pe piața externă pentru reciclare. În acest context, nu au fost realizate obiectivele minime de reciclare pentru ambalajele din sticlă, iar sumele aferente acestor nerealizări, reprezentând contribuții datorate la Fondul pentru mediu, nu au fost plătite. Prejudiciul total este estimat la 8.500.000 RON”, se explică într-un comunicat transmis marți de Parchetul de pe lângă Înalta Curte.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, firma vizată de anchetatorii din Bihor este Mehrom România SRL, care a fost trimisă deja în judecată pentru evaziune fiscală şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave tot în dauna Administraţiei Fondului de Mediu, dosar în care paguba a fost stabilită la 6,227 milioane lei. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!