Procurorii DNA Oradea au desfășurat joi percheziţii la Primăria comunei Câmpani într-un dosar care priveşte fapte de abuz în serviciu asmiliat infracţiunilor de corupţie din cele trei mandate ale ex-primarului liberal Raul Bocşe. Anchetatorii au sigilat mai multe birouri, iar actuala primăriţă a afişat pe poarta instituţiei că activitatea a fost suspendată. 

Potrivit informaţiilor BIHOREANULUI, percheziţiile la Primăria Câmpani au început, joi, la ora 12, şi s-au încheiat după ora 18. 

Purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, a spus, la solicitarea ziarului, că percheziţiile de joi s-au desfăşurat strict la sediul Primăriei Câmpani. „Este un dosar în care cercetările se desfăşoară, în acest moment, in rem, adică fără suspecţi în cauză. Sunt cercetate infracţiuni asimilate celor de corupţie care s-au derulat pe o lungă perioadă de timp şi privesc, printre altele, vânzarea nelegală a unor terenuri. Nu au fost persoane ridicate pentru audieri, nu s-au făcut reţineri", a declarat Livia Săplăcan.

Căutată de reporterul BIHOREANULUI pentru a oferi informaţii despre percheziţii, Valentina Ţoţa, primarul în funcție în comuna Câmpani, nu a răspuns nici apelului telefonic şi nici SMS-ului care i-a fost transmis.

Fostul edil Raul Bocşe susţine că nu are cunoştinţă ca pe mandatele sale să fi avut tranzacţii imobiliare litigioase. „Pe mine nu m-a întrebat nimeni, nu m-a anunţat nimeni de percheziţii şi nici despre ce anume privesc. Şi nici nu ştiu să fi fost vânzări de terenuri care să fie contestate în perioada în care am fost primar", a afirmat Bocşe.

Pe de altă parte, însă, fostul edil al comunei Câmpani a mai fost în atenţia publică înainte de alegerile locale din 2020, când auditorii Camerei de Conturi Bihor au descoperit că, sub conducerea sa, administraţia locală a "spart" sume uriaşe de bani fără justificare. 

Auditorii au găsit, de pildă, facturi de 139.818 lei, plătite pe confecţii bărbaţi şi femei într-unul din cele mai scumpe magazine de haine din Oradea, produse de curăţenie şi întreţinere în valoare de peste 50.000 lei, flori, jerbe, ghivece de zeci de mii de lei.

Totodată, foştii aleşi şi funcţionarii primăriei au fost prinşi că şi-au acordat suplimente salariale necuvenite de peste 1,4 milioane de lei în perioada 1 ianuarie 2016 - 31 iulie 2019, recurgând la şmecherii contabile halucinante: edilul Raul Bocşe a virat banii pe cardurile de salarii cu justificarea că funcţionarii au plătit din buzunarele personale deplasări în interes de serviciu ori că ar fi plătit facturile primăriei pentru furnituri de birou, materiale pentru curăţenie, servicii de apă, canal, salubritate.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!