Câteva sute de cutii cu parfumuri și produse cosmetice care purtau numele unor mărci cunoscute, însă care par a fi contrafăcute, au fost confiscate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor în urma unei percheziţii efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, miercuri, la locuinţa unui orădean de 27 ani.
„În urma percheziției efectuate, polițiștii au descoperit la domiciliul celui în cauză 330 de parfumuri de diferite mărci și gramaje, precum și 206 produse cosmetice, în legătură cu care există suspiciunea că ar fi contrafăcute”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.
Parfumurile și produsele cosmetice, în valoare totală de aproximativ 77.000 lei, au fost indisponibilizate și ridicate în vederea continuării cercetărilor, pentru a se stabili dacă sunt contrafăcute, precum și prejudiciul total cauzat titularilor mărcilor.
Proprietarul cosmeticelor este anchetat în stare de libertate pentru punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare.