Performanţă istorică pentru echipa bihoreană de fotbal CSC Sânmartin. Gruparea bihoreană, pregătită de antrenorul Cosmin Bodea şi condusă de preşedintele Alexa Krenek, s-a calificat miercuri în şaisprezecimile de finală ale Cupei României, după ce a învins pe teren propriu, cu scorul de 4-3, formaţia maramureşeană Fotbal Comuna Recea.
Partida, care s-a desfăşurat pe noua bază sportivă de la Sânmartin, Stadionul Comunal, a reprezentat un meci frumos şi a consemnat o revenire de senzaţie a bihorenilor, care au fost conduşi în prima repriză cu 1-3, dar au reuşit să revină şi să răstoarne situaţia, impunându-se cu 4-3 şi, astfel, să obţină o calificare istorică pe tabloul principal al competiţiei KO din fotbalul românesc!
Eroul meciului a fost atacantul Sânmartinului, Sergiu Pop, aflat în formă maximă, care a înscris cele trei goluri care au consemnat răsturnarea de scor.
Antrenorul Cosmin Bodea a început partida cu: Barabaş - Fl. Pop, Lupşe, Pintea, Arsene - Habakuk, Sorian (ctp.) - Sfârlea, R. Baciu, I. Ban - Sg. Pop. De partea cealaltă, tehnicianul formaţiei din liga a II-a, Constantin Nicolae, i-a trimis în teren de la început pe: Răilean – Lihet, M. Urs, Dav. Simon, Jucan, Bura, Szecui, Ant. Lung, R. Rus, Mărieş şi Balha.
Oaspeţii au început mai bine partida şi, în minutul 12, au deschis scorul, după ce Alexandru Mărieş a apărut la bara a doua, în urma unei centrări, şi a trimis în colţul lung al porţii lui Barabaş. Totuşi, CSC Sânmartin a revenit în atac şi, în minutul 31, a reuşit egalarea. Aceasta, după ce Marian Arsene a executat pe jos o lovitură liberă din lateral dreapta. Mingea, uşor deviată, s-a scurs în plasa porţii oaspeţilor.
Nu au trecut decât două minute însă, şi maramureşenii au preluat din nou conducerea. În minutul 33, Adrian Balha a scăpat la limita offside-ului şi, singur cu Barabaş, l-a învins pe portar cu un şut la colţul lung.
Perioada bună a celor de la Comuna Recea a continuat şi, peste alte şase minute, în minutul 39, s-a desprins. David Simion a fost faultat în suprafaţa de pedeapsă, iar Romariu Rus a transformat fără probleme lovitura de la 11 metri, scor 1-3.
După acest moment a început însă cursa de urmărire a echipei bihorene, care până la pauză a reuşit să mai înscrie o dată. În minutul 44, atacantul Sergiu Pop a fost faultat în careul advers şi tot el a transformat în forţă penalty-ul, scor 2-3, cu care s-a intrat în pauză.
Repriza a doua a fost a gazdelor, CSC Sânmartin, echipă de ligă a III-a, care a reuşit să mai înscrie de două ori şi, astfel, să elimine o formaţie din liga secundă. Mai întâi, în minutul 62, acelaşi Sergiu Pop, aflat în mare formă de joc, s-a descurcat excelent în careul oaspeţilor şi a înscris cu un şut sec, din 8 metri. Faza s-a petrecut la câteva scunde după ce antrenorul echipei din Recea, Nae Constantin i-a aruncat pe teren pe Luboya, Coman şi Akhmatov. Astfel, de la 1-3 scorul ajunsese egal, 3-3.
Finalul de joc a fost disputat, cu ambele echipe căutând să dea lovitura. Cu un moral bun, după revenirea de pe tabelă, CSC Sânmartin a fost cea care a înscris din nou, însă. În minutul 81, din nou atacantul Sergiu Pop a avut o cascadă de driblinguri în careu, a fost faultat din nou şi gazdele au beneficiat iar de o lovitură de la 11 metri. Acelaşi Sergiu Pop a înscris, reuşind hattrick-ul de la 11 metri, cu un şut în stânga portarului Răilean.
Până la final nu s-a mai înscris, iar echipa bihoreană a câştigat cu scorul de 4-3, un meci care va rămâne în istorie şi care i-a adus o mare performanţă, calificarea în premieră în şaisprezecimile de finală ale Cupei României. În acest fel, CSC Sânmartin va avea prilejul să se dueleze cu o echipă de primă ligă.
Jocul de miercuri de la Stadionul Comunal din Sânmartin, dintre CSC Sânmartin şi Fotbal Comuna Recea, a fost arbitrat de o brigadă formată din: Claudiu Gaitin (Timişoara) - Călin Cimponeriu (Lugoj) şi Ioan Daniel Humita (Armeniş – Caraş Severin).
Rezultatele complete ale turului al IV-lea al Cupei României la fotbal:
Marţi, 20 octombrie
Viitorul Şelimbăr – Universitatea Cluj 0-3 (la masa verde)
Progresul Spartac – Rapid 3-2 (după prelungiri)
ACSO Filiaşi – U Craiova 1948 0-4
Şoimii Lipova – Ripensia Timişoara 0-1
CSM Slatina – Turris Oltul Turnu Măgurele 8-9 (după penalty-uri)
Miercuri, 21 octombrie, ora 14:30
CSC Sânmartin – Fotbal Comuna Recea 4-3
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – ASU Politehnica Timişoara 3-4 (după prelungiri)
SR Municipal Braşov – FK Csikszereda 0-1 (după prelungiri)
Dacia Unirea Brăila – SCM Gloria Buzău 1-2
Şomuz Fălticeni – ACSM Ceahlăul Piatra Neamţ 0-4
Huşana Huşi – CSM Focşani 1-0
Axiopolis Sport Cernavodă – Farul Constanţa 4-6 (după penalty-uri)
Mostiştea Ulmu – Dunărea Călăraşi 1-2
Metaloglobus Bucureşti – Petrolul Ploieşti 1-2 (după prelungiri)
Concordia Chiajna – CS Mioveni 1-0
Viitorul Dăeşti – Viitorul Pandurii Târgu Jiu 1-2 (după prelungiri)