Baschetbaliştii orădeni au devenit campionii naţionali ai României după ce s-au impus cu 3-2 la general în finală: au câştigat cu 85-79 în primul meci de acasă, l-au pierdut apoi pe al doilea cu 71-77. În meciul al treilea, orădenii au dispus cu 81-72 în prima confruntare de la Târgu Mureş, pentru ca BC Mureş să egaleze din nou, 79-70, în meciul al patrulea.

Joi a fost partida decisivă, un meci tensionat şi dinamic, care i-a dat pe orădeni învingători.

Gazdele  au dominat primul sfert al meciului decisiv şi după zece minute conduceau pe tabelă cu 20-15. În sfertul al doilea, echipa antrenată de Cristian Achim s-a desprins la un moment dat la 11 puncte, 38-27, însă la jumătatea confruntării orădenii mai aveau doar trei puncte avantaj, 43-40.  În sfertul al treilea, BC Mureş s-a apropiat la un singur punct, 47-46, dar apoi orădenii au forţat şi a crescut iar, la 58-49.

Cu zece minute înainte de final, CSM Oradea conducea cu 58-55, pentru ca mureşenii să preia conducerea cu 3 minute şi 48 de secunde înainte de final, scor 62-64. Doar 20 de secunde au avut oaspeţii avantaj, pentru că orădenii au revenit şi au egalat, 64-64. Finalul a fost pe muchie de cuţit, dar jucătorii gazdă au fost mai lucizi, au făcut 75-72, iar BC Mureş a pierdut mingea (Fraseniuc), când mai erau 25 de secunde, iar scorul a devenit 77-72, Martinic ratând o tentativă de 3 puncte cu 17 secunde înainte de final, iar soarta meciului era decisă.

În partida de joi seară, cel mai bun jucător al orădenilor a fost Martin Zeno, care a avut 21 puncte, 5 recuperări, 5 pase decisive.

Baschetbaliştii orădeni au fost susţinuţi din tribune de peste 2000 de persoane, care s-au bucurat, au râs şi au plâns alături de ei, la capătul unui meci istoric.

Noii campioni ai României au fost sărbătoriţi cu confeti şi baloane, în momentul în care căpitalul William Franklin a ridicat trofeul deasupra capului.

După cum se ştie, CSM Oradea a mai jucat o finală de campionat, în 2014, iar anul acesta a pierdut şi finala Cupei României. BC Mureş a pierdut a treia finală în Liga Naţională, după cele din 2013 şi 2015.

La finalul meciului, conducerea echipei orădene a anunţat la microfon că toţi suporterii sunt aşteptaţi în această seară în Piaţa Unirii să sărbătorească performanţa, alături de jucătorii care le-au dăruit-o.

"Sunt extrem de fericit, extrem, extrem de fericit! Aş dori, în primul rând, să-i felicit pe băieţi, pentru că ei au făcut această minune, această performanţă. Aş dori să felicit publicul, pentru că a fost fantastic, aş dori să felicit întreg managementul clubului, dar şi pe domnii sponsori, fără de care nimic nu s-ar fi putut întâmpla aici. În sfârşit, după îndelungi suferinţe, iată că am fost răsplătiţi cu cel mai înalt trofeu din baschetul românesc. Consider că am meritat acest loc 1. A venit după multă suferinţă, după foarte multă muncă, a venit după multe probleme, însă cu atît mai dulce este acum victoria finală, pentru că până la urmă acest trofeu, încă o dată, este tot ce poate fi mai frumos în baschetul românesc", a declarat, după joc, antrenorul noii campioane, Cristian Achim.

"A fost o finală disputată. Eram ferm convins că o să facă diferenţa o virgulă, o posesie. Cine a fost mai puternic mental şi a rezistat pe final, acea echipă a câştigat. Oradea a fost mai inspirată, mai lucidă, s-a văzut valoarea şi experienţa unor jucători pe final. Pe această cale, îi felicit, au avut un sezon bun şi se pot bucura pentru acest titlu", a declarat şi atrenorul vicecampioanei, Barnabas Szaszgaspar.

De precizat faptul că BC Mureş pierde pentru a treia oară o finală de Campionat Naţional.

După meci, peste 2000 de orădeni i-au sărbătorit pe campioni în Piaţa Unirii, în locul în care municipalitatea a amplasat un mega ecran pentru cei care nu au mai apucat să îşi cumpere bilete.

A fost sărbătoare în toată regula pentru fani, care şi-au felicitat echipa, au cântat "Campionii" şi "Suntem mândri de voi". Victoria a fost marcată şi de un somptuos foc de artificii.

Citeşte şi: Sărbătoare în Piaţa Unirii: "CSM suntem noi! Campionii României suntem noi!" (FOTO)