Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au obţinut duminică seară cea mai importantă performanţă pe plan european din istoria echipei, reuşind să cucerească medaliile de bronz ale FIBA Europe Cup.

Au dominat jocul!

"Roş-albaştrii" s-au impus în finala mică a competiţiei, desfăşurată în Israel, în Menora Mivtachim Arena din Tel-Aviv, la o diferenţă de nouă puncte, cu scorul de 85-76, în faţa formaţiei ruse BC Parma.

Jocul a fost controlat de bihoreni de la început şi până la sfârşit, primele două sferturi fiind chiar foarte bune, fapt care a permis elevilor antrenorului Cristian Achim să se desprindă la 20 de puncte.

Tehnicianul "leilor roşii" a început partida cu: Watson, Holt, Green, Zekovic şi Valeika. Primele zece minute au adus un nivel bun de joc pentru CSM, care l-a avut pe Garlon Green într-o bună dispoziţie de joc. La prima pauză orădenii conduceau cu 20-15.

În sfertul II a ieşit la rampă Cătălin Baciu, jucător care a avut o evoluţie foarte bună în defensivă.

Pe acest fond, CSM a realizat un parţial de 18-0, fapt care a făcut ca diferenţa să crească la 20 de puncte pe tabelă în favoarea orădenilor.

Până la pauza mare, echipa rusă a reuşit să mai reducă din handicap, iar la jumătatea confruntării scorul devenise 45-28 în favoarea formaţiei bihorene.

Prima medalie "internaţională"...

În partea secundă au început să apară problemele în jocul orădenilor, iar Valeika a comis încă două greşeli personale, lăsându-şi echipa în penalizare.

Totuşi în ultima pauză CSM CSU a intrat în avantaj cu zece puncte, scor 61-51.

În ultimul sfert, ruşii de la BC Parma au încercat să revină pe tabelă, pe fondul problemelor de pe semicerc ale orădenilor, dar în cele din urmă trupa bihoreană a reuşit să gestioneze bine finalul şi a obţinut victoria la o diferenţă de nouă puncte, cu scorul de 85-76.

Astfel, CSM CSU Oradea a terminat pe locul III în FIBA Europe Cup şi a scris o nouă pagină de istorie, fiind la prima medalie cucerită în competiţiile internaţionale.

În meciul de duminică seară cu BC Parma, Aaron Broussard a fost cel mai eficace de la bihoreni, cu 21 de puncte marcate.

L-au urmat: Giordan Watson, cu de 20 puncte, Garlon Green şi Dragan Zekovuc, cu câte 13 puncte. De la adversari, cel mai prolific a fost ÎEigirdas Zukauskas, cu 24 de puncte marcate.