Pentru al 15-lea an consecutiv, Asociaţia Pro Bambini din Oradea a anunţat că va acorda burse de studiu în valoare de 2.000 de lei pentru 20 de elevi din Bihor care au obţinut rezultate bune la învăţătură şi s-au implicat activ în voluntariat. 

Anunţul a fost făcut joi într-o conferinţă de presă care a avut loc la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, în prezenţa celor 20 de copii beneficiari, de către şeful IŞJ Horea Abrudan, inspectorul şcolar Florin Negruţiu, preşedinta Asociaţiei Pro Bambini Crina Dobocan, directoarea executivă a Pro Bambini Valeria Bunica şi directoarea de programe Pro Bambini Stela Tăut, marcând o nouă ediţie a acestui proiect început în 2009.

Inspectorul şcolar general Horea Abrudan a subliniat importanţa implicării familiei, şcolii şi societăţii în dezvoltarea copiilor, felicitând Asociaţia Pro Bambini pentru sprijinul acordat în educaţie.

"Mă bucur foarte mult când reuşim să punem la aceeaşi masă copilul - familia - şcoala. Cred că este esenţial ca trio-ul acesta, format din copii, din părinţi şi din cadre didactice, să funcţioneze cât mai bine pentru o educaţie de calitate pe care să o primească elevii de-a lungul perioadelor de studii. De asemenea, mai există un trio la care eu ţin foarte mult şi care-mi doresc să crească în intensitatea legăturilor. Şi aici mă refer la familie, la şcoală şi la societate, pentru că sunt factorii care dezvoltă un copil în ziua de azi. Acest trio, din nou, se regăseşte astăzi aici: şcoala, familia şi societatea, care oarecum astăzi este reprezentată Asociaţia Pro Bambini, cu care noi avem colaborări şi de altă natură şi mă bucur că întotdeauna este alături de şcoală, alături de copii, alături de educaţie", a spus Horea Abrudan.

La rândul său, inspectorul Florin Negruţiu a evidenţiat munca şi performanţele elevilor, îndemnându-i să continue să se implice în activităţi extracurriculare. "Este important să conştientizaţi că astăzi de fapt primiţi rezultatul muncii voastre. Pentru aceasta aţi venit aici", s-a adresat Negruţiu elevilor.

Sprijin pentru elevi

Cei 20 de elevi de liceu, gimnaziu și clasele primare, printre care se află şi olimpici internaţionali, au fost aleşi din 18 şcoli din Bihor. Printre cele din Oradea se numără Colegiul Naţional Onisifor Ghibu, Liceul Don Orione, Şcoala Gimanzială Nicolae Bălcescu sau Şcoala Gimnazială Dimitrie Cantemir, iar printre cele din judeţ se numără Şcoala Gimnazială Miron Pompiliu Ştei sau Şcoala Gimnazială Hidişelu de Sus. 

"Am luat legătura cu şcolile cu care avem cea mai strânsă colaborare, care ne-au recomandat câte un elev cu rezultatele şcolare şi extraşcolare bune care să primească pentru acest an şcolar o bursă de studiu în valoare de 2.000 de lei", a specificat preşedinta Pro Bambini Crina Dobocan.

Aceasta a menţionat că Şcoala Gimnazială Dacia şi Şcoala Oltea Doamna, ambele din Oradea, au oferit câte doi bursieri, fiind vorba despre instituţii cu un număr mare de elevi. 

Pe lângă acest program de burse, care se adresează începând cu acest an şi elevilor de gimnaziu, nu doar celor de liceu, Asociaţia Pro Bambini din Oradea derulează activităţi menite să reducă abandonul şcolar. În plus, la început de an şcolar, cumpără ghiozdane echipate pentru copiii din familii nevoiaşe, iar în preajma sărbătorilor oferă pachete cu alimente, îmbrăcăminte şi încălţăminte celor cu venituri modeste.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!