Anul a început cu stângul pentru câteva spitale din Bihor, iar pricina nu e mult-trâmbiţata "subfinanţare a sistemului" (când sănătatea dispune de miliarde de euro nu înseamnă că-i sărac, ci dezorganizat, risipitor şi jecmănit). Nu, de data asta vinovaţi sunt managerii şi şefii lor, primarii în subordinea cărora se află!

Dat anul trecut pe mâna unui fanfaron, care înainte de alegeri se lipise de pretendentul USR-ist, apoi a curtat-o pe candidata PSD şi în final s-a băgat sub pielea PNL-istului care a câştigat Primăria, spitalul din Beiuş s-a făcut de cacao ca-n filmele lui Kusturica. Vreo 20 de angajaţi - inclusiv o doctoriţă de gardă! - s-au adunat la un chef prohibit de pandemie ca să-şi perieze şeful de ziua lui, dându-şi foc la credibilitate. Cum să mai creadă nană Veta din Mizieş avertismentele doctorilor că nu-i de glumă cu Covidu’ când aceştia îl "sărbătoresc", mulţumiţi, pesemne, de sporurile pe care le prilejuieşte?

Spitalul din Marghita, o feudă a fostului ministru al Sănătăţii Cseke Attila, la şefia căruia a pus o tovarăşă din UDMR (apropo, aţi observat că acuzăm pesedizarea, penelizarea, userizarea, dar niciodată udemerizarea?), a izbutit să-şi piardă acreditarea şi implicit finanţarea de la CAS, deşi acelaşi Cseke a băgat în el, ani şi ani la rând, munţi de bani. Ba, mai mult, stabilimentul UDMR-ist (căci numai al comunităţii nu-i spitalul) a găzduit şi o firmă care a jefuit CAS furnizând îngrijiri fictive la domiciliu. Iar Primăria Marghita ce face? Nu-i cere socoteală manageriţei, să nu se supere micuţii din FIDESZ-ul local.

Dar cel mai sonor au dat cu mucii-n fasole Spitalul Judeţean şi Primăria Oradea. După un deceniu în care a modernizat şi acest spital, şi Municipalul (cu rezultate, să recunoaştem), autoritatea locală vrea nu doar să le unifice, ci şi să transfere managementul viitorului mega-spital - fără să sufle un cuvânt despre asta! - unei firme private. De ce? Pentru că doar aşa şefia poate fi înapoiată fostului manager Gheorghe Carp, după ce acesta a dat halatul de doctor pe costumul de senator, la o etate ce interzice reconversiile profesionale. Şi-atunci să nu creadă poporul că unificarea spitalelor nu-i pentru bolnavi, ci pentru stăpânii sistemului?

Baronimea din spital şi primarul Florin Birta au desconsiderat publicul, socotindu-l nevrednic să ştie ce i se pregăteşte, ignorându-l, ba au şi acţionat la limita legii, având în vedere ansamblul condiţiilor din caietul de sarcini, anume croit să le îndeplinească doar firma care va angaja omul potrivit. Nu sugerez că dr. Carp nu s-ar pricepe (poate cel mai bine), dar zic că o asemenea "reformă" nu se face pentru un om, pentru unul singur, şi cu atât mai puţin confidenţial. Se face la lumina zilei şi numai după întoarcerea posibilelor soluţii pe toate feţele.

Dacă acum aprobă Primăria opacitatea, mă întreb ce va face când firma va refuza să furnizeze informaţii cu privire la cheltuirea banilor spitalului, calitatea serviciilor şi satisfacţia pacienţilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!