Grija și responsabilitatea față de mediul înconjurător trebuie să-i determine pe orădeni să colecteze separat și medicamentele expirate sau nefolosite. Aruncate între gunoaiele obișnuite, ele pot contamina apa din pânza freatică ori solul pe care ajung, intoxicându-le cu substanțe care n-ar trebui să ajungă în natură.
De la 1 ianuarie 2024, responsabilitatea preluării acestor deșeuri revine exclusiv spitalelor, publice sau private, dar în Oradea nicio unitate sanitară nu le preia!
Doar la spitale
Până în acest an, sarcina colectării medicamentelor expirate sau nefolosite ori a dispozitivelor medicale uzate, cum sunt, de pildă, acele injecțiilor cu insulină, cădea în sarcina farmaciilor din toată țara. De asemenea, legea permitea operatorilor de salubritate să ridice aceste deșeuri, iar în Oradea se preluau la punctele de colectare separată administrate de RER Vest.
Anul trecut, însă, Legea 95/2006 privind reforma din sistemul sanitar a fost modificată, iar la articolul 244 prevede acum explicit că „medicamentele expirate și/sau neutilizate provenite de la populație vor fi colectate la spitale publice sau private, care sunt obligate să le primească în scopul eliminării lor finale”. Schimbarea are noimă: spitalele au, oricum, propriile lor deșeuri medicale și dețin contracte cu firme specializate în distrugerea lor.
Noi? Nu!
Prevederea se aplică de la 1 ianuarie 2024, moment din care farmaciile sau operatorii de salubritate nu mai pot prelua medicamente expirate. Totuși, în Oradea, nici spitalele nu o fac!
„În fiecare săptămână vine cel puțin o persoană care vrea să predea medicamente, dar noi nu le preluăm. Nu știu să vă spun ce să faceți cu ele”, a replicat o angajată a farmaciei Spitalului Municipal. „Noi nu le preluăm, încercați la spitalele de stat”, a spus și o alta de la Spitalul privat Pelican.
La Spitalul Județean, aceeași poveste: angajatele de la recepția policlinicii nici nu știau de schimbările legislative, iar cele ale farmaciei spitalului au oferit tot un răspuns negativ. „Noi nu preluăm medicamente expirate, altceva nu știu ce să vă spun”, a răspuns o angajată a celei mai mari unități medicale din Bihor.
Doar ale noastre...
Nici la Spitalul de Boli Infecțioase orădenii n-au mai mult succes. Ca și cum ar auzi pentru prima oară o asemenea solicitare, asistentele direcționează oamenii spre magazia spitalului care funcționează pe Bulevardul Magheru, colț cu Louis Pasteur. La magazie, evident, un refuz: „Noi avem o cutie cu medicamentele expirate din spital, dar de la persoane fizice nici vorbă să preluăm”, a spus un bărbat. Situația este similară și la Spitalul Militar Avram Iancu.
„Niciun spital din Bihor nu preia medicamentele expirate, pentru că nu există încă normele metodologice de aplicare a legii. Așteaptă să afle cum să aplice această prevedere legală”, a explicat dr. Daniela Rahotă (foto), șefa Direcției de Sănătate Publică Bihor.
Și totuși, chiar dacă Ministerul Sănătății n-a dat clarificări, în țară există deja mai multe spitale care s-au conformat obligației. De exemplu, Spitalul Județean din Botoșani a anunțat că primește cetățenii cu pastile expirate, zilnic, între orele 8 și 12, la un depozit al unității. La Spitalul Județean Reșița, lucrurile sunt chiar mai simple: la poarta unității a fost amplasată o pubelă specială pentru medicamente, la care oricine are acces.
Va urma!
Până când spitalele din Bihor se vor dezmetici, singurul lucru pe care îl pot face cetățenii care nu vor să polueze mediul înconjurător este să țină medicamentele expirate acasă.
Vestea bună este că s-ar putea să aibă o soluție curând, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Județean Bihor, Lisa Crăiuț (foto), anunțând că unitatea face pregătiri. „Am încheiat un act adițional suplimentar pentru colectarea deșeurilor periculoase, am făcut demersuri pentru a achiziționa un cântar și containere, am identificat spațiul, am pregătit modelele de procese verbale predare-primire. Urmează ca în perioada imediat următoare să fie funcțional acest proces și vom anunța pe site-ul spitalului locația și programul de colectare”, a declarat Crăiuț.
O soluție care vine cu câteva luni întârziere, dar bine că vine...