Primăria Oradea a ajuns într-o fundătură. Nu mai poate să ia credit prin Administrația Domeniului Public ca să construiască parcări, și nici constructorii nu le mai pot face pe banii lor ca apoi să-și recupereze sumele, plus un profit, în rate. Sunt legi care trebuie respectate, dar care, ca oraş, ne încurcă.

Este evident că, după marele război al tranșeelor cu pasaje subterane și girații îngropate, urmează bătălia pentru parcări. Însă ideea de a lăsa pe mâna unui investitor specializat această afacere trebuie analizată cu foarte mare atenție, în niciun caz după sistemul „da, șefu’, am înțeles, să trăiți!”.

Dacă Primăria obține anual din taxele de parcare cam 5 milioane de euro, aproximativ cam cât costă construirea unei parcări cu 400-500 de locuri, a lăsa această afacere pe mâna altora este ca și cum ai face supă pe găina care îți aduce ouă de aur. Merită să mărești gradul de îndatorare al orașului, pentru că o parcare se plătește cu taxele obținute într-un singur an.

În plus, e greu să faci o târguială corectă cu investitorul. Cum prețăluiești actualele parcări, făcute din banii orădenilor? Ca să nu mai spun că antreprenorii vor vrea tarife cât mai mari, iar noi cât mai mici. Riscăm ca peste câțiva ani să ne trezim cu un primar care va accepta creșteri de prețuri insuportabile, bătând palma nu cu locuitorii, ci cu investitorii.