Comisia Centrală pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2021 (CCRPL2021) a anunțat, vineri, că prelungește până pe 27 mai perioada în care românii se pot autorecenza.

„Decizia, luată în cadrul şedinţei Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor (12 mai 2022), survine ca urmare a interesului crescut pentru autorecenzare manifestat de populaţie – peste 400.000 de chestionare completate zilnic, comparativ cu o medie de 120.000 de chestionare completate pe zi în perioada anterioară”, a transmis Institutul Național de Statistică. 

Autorecenzarea poate fi făcută pe portalul oficial www.recensamantromania.ro.

Până la 12 mai 2022 au fost completate 8.440.312 de chestionare.

Conform calendarului inițial, procedura de autorecenzare ar fi trebuit să se încheie duminică, 15 mai, urmând etapa de recensământul clasic, din casă în casă.

Noul calendar prevede că autorecenzarea va putea fi făcută până vineri, 27 mai 2022. Apoi, recenzorii vor ieşi în teren pentru interviurile faţă în faţă, din 31 mai până în 17 iulie.

În acest conext, Primăria Oradea a transmis că rămân deschise încă două săptămâni cele 14 centre de autorecenzare puse la dispoziția orădenilor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!