Comisia Europeană a prezentat miercuri propuneri de modernizare a normelor privind permisele de conducere, inclusiv introducerea unui permis de conducere digital valabil în întreaga UE, precum și noi dispoziții pentru a facilita aplicarea normelor de circulație la nivel transfrontalier.

Propunerile sunt făcute în contextul în care, în 2022, peste 20.000 de persoane și-au pierdut viața pe drumurile din UE, iar majoritatea victimelor au fost pietoni, bicicliști și utilizatori de scutere și motociclete. România s-a aflat pe primul loc în ceea ce privește numărul de decese pe șosele raportate la un milion de locuitori.

Doi ani de probă

„Noile norme vor îmbunătăți siguranța pentru toți participanții la trafic și vor ajuta UE să își realizeze „Viziunea zero” – fără decese pe drumurile din UE până în 2050. Ele vor pregăti mai bine conducătorii auto pentru vehiculele cu emisii zero și pentru conducerea pe drumurile urbane, alături de un număr tot mai mare de biciclete și vehicule cu două roți, precum și de pietoni”, se arată într-o informare publicată pe site-ul oficial al Comisiei Europene. 

Acestea vor permite, de asemenea, tinerilor conducători auto „să dobândească experiență prin intermediul unui sistem de conducere acompaniată – începând cu vârsta de 17 ani, tinerii vor putea învăța să conducă și vor putea obține un permis de conducere”. Cei care urmează un astfel de program de la 17 ani vor putea conduce singuri când împlinesc 18 ani și chiar să lucreze ca șoferi profesioniști de îndată ce un anumit loc de muncă permite acest lucru. „Acest lucru va contribui la abordarea penuriei actuale de conducători auto”, transmit reprezentanții CE. 

„Propunerea privind permisele de conducere modifică legislația UE existentă și se inspiră din cele mai bune practici deja în vigoare în mai multe state membre”, se mai arată în informare. 

Măsurile propuse de CE cuprind: 

- O perioadă de probă de cel puțin doi ani pentru conducătorii auto începători după trecerea examenului auto și o normă de toleranță zero pentru conducerea sub influența alcoolului. Acest lucru este esențial deoarece, chiar dacă șoferii tineri reprezintă doar 8 % din totalul conducătorilor auto, 2 din 5 coliziuni mortale implică un conducător auto sau un motociclist cu vârsta sub 30 de ani.

- Oferirea posibilității tinerilor de a-și susține examenul pentru obținerea permisului de conducere și de a începe conducerea acompaniată de autoturisme și camioane începând cu vârsta de 17 ani, pentru a dobândi experiență de conducere auto.

- Adaptarea formării și examinării conducătorilor auto pentru o mai bună pregătire a acestora cu privire la prezența utilizatorilor vulnerabili pe șosea. Acest lucru va contribui la îmbunătățirea siguranței pentru pietoni, bicicliști, precum și pentru utilizatorii de scutere electrice și biciclete electrice, pe măsură ce UE trece la o mobilitate urbană mai durabilă.

- O evaluare mai bine direcționată a aptitudinii din punct de vedere medical, luând în considerare progresele înregistrate în tratamentul medical pentru boli precum diabetul. Conducătorii auto vor fi, de asemenea, încurajați să își actualizeze aptitudinile și cunoștințele de conducere pentru a ține pasul cu evoluțiile tehnologice.

Cu permis digital 

Totodată, CE dorește ca la nivelul Uniunii Europene să fie introdus un permis de conducere digital, valabil în toate țările membre. „Pentru a simplifica recunoașterea permiselor de conducere între statele membre, Comisia propune introducerea unui permis de conducere digital, în premieră mondială. Înlocuirea, reînnoirea sau preschimbarea unui permis de conducere vor fi mult mai ușoare, deoarece toate procedurile vor fi online. În aceeași ordine de idei, pentru cetățenii din țări din afara UE cu standarde comparabile de siguranță rutieră va fi mai ușor să își schimbe permisul de conducere cu unul UE”, se arată în informarea făcută de Comisia Europeană. 

Totodată, normele de examinare actualizate vor ține seama de tranziția către vehicule cu emisii zero. Acestea vor evalua, de exemplu, cunoștințele și competențele legate de sistemele avansate de asistență la conducere și de alte tehnologii automatizate.

Șoferii începători vor fi, de asemenea, informați cu privire la modul în care stilul lor de conducere are un impact asupra emisiilor lor – de exemplu, momentul schimbării treptelor de viteză. În cele din urmă, masa permisă a unui vehicul din categoria B va fi ajustată pentru vehiculele alimentate cu combustibili alternativi, deoarece vehiculele cu emisii zero care funcționează pe bază de baterii pot fi mai grele.

Nereguli pedepsite

Reprezentanții Comisiei spun că legislația actuală „acoperă unele dintre cele mai frecvente și mai flagrante infracțiuni, cum ar fi excesul de viteză și conducerea sub influența alcoolului”, însă noile propuneri extind domeniul de aplicare al infracțiunilor rutiere la: „nemenținerea unei distanțe suficiente în raport cu vehiculul din față; depășirea periculoasă; parcarea periculoasă; traversarea uneia sau mai multor linii albe continue; conducerea pe sens interzis; nerespectarea normelor privind utilizarea coridoarelor de urgență; utilizarea unui vehicul supraîncărcat”. 

„Pachetul de propuneri de astăzi vizează simplificarea normelor privind permisele de conducere, adaptându-le în același timp la progresul tehnologic și medical; acesta urmărește să se asigure că șoferii începători sunt bine pregătiți și sprijiniți; că sunt eliminate obstacolele din calea mobilității transfrontaliere; și că nu va mai exista impunitate pentru cei care încalcă normele de siguranță rutieră la nivel transfrontalier, printr-un schimb transfrontalier mai bun de informații cu privire la încălcările normelor de circulație și la decăderea din drepturi a conducătorilor auto pentru încălcările cele mai grave. Conducerea în condiții de siguranță este esențială în eforturile noastre de a reduce la jumătate decesele și vătămările grave cauzate de accidente rutiere până în 2030”, a transmis Adina Vălean, comisar european pentru transporturi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!