Românii care au un handicap pot cere Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități să le elibereze Cardul European pentru Dizabilitate, cu care vor putea obține apoi transport gratuit cu mijloacele de transport public, parcare gratuită și acces gratuit sau subvenționat la diferite evenimente.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, în acest an au fost emise deja 1.196 de carduri, iar alte aproximativ 4.100 de cereri sunt în curs de procesare.

„Cardul european vine în completarea cardurilor naționale pentru persoanele cu dizabilități și va fi acordat de către autoritățile naționale pe baza propriilor criterii. Pentru moment, cardul poate fi utilizat în statele membre ale Uniunii Europene: Slovenia, Cipru, Belgia, Italia, Estonia, Finlanda, Malta și România”, a transmis Ministerul.

Pentru a obține Cardul European pentru Dizabilitate, persoanele interesate trebuie să completeze o cerere disponibilă online și o fotografie recentă, tip buletin. Acestea pot fi transmise electronic la adresa de e-mail a Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din județul sau sectorul de domiciliu, sau personal ori prin reprezentant, prin depunerea la sediul DGASPC.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!