Biroul de Presă al Curţii de Apel Oradea a confirmat luni după amiază că vineri a fost descoperit un caz de Covid-19 în rândul angajaţilor instituţiei. Potrivit surselor BIHOREANULUI, este vorba despre un judecător. 

"În vederea informării corecte a justiţiabililor care în această perioadă sunt implicaţi în proceduri judiciare la Curtea de Apel Oradea, a avocaţilor şi a celorlalţi participanţi, vă aducem la cunoştinţă că, în cursul zilei de vineri, 31 iulie, la Curtea de Apel Oradea, o persoană angajată a fost depistată pozitiv la testarea pentru infecţia cu COVID-19", se arată în comunicatul oficial. 

De asemenea, potrivit CAO, "a fost anunţată Direcţia pentru Sănătate Publică, iar în urma anchetei epidemiologice efectuate a fost stabilită calitatea de contact direct pentru doi angajaţi din cadrul Curţii de Apel cu privire la care s-a dispus izolarea la domiciliu". 

De asemenea, au fost dezinfectate toate spaţiile destinate personalului, precum şi cele destinate accesului publicului "pentru eliminarea oricărui risc de transmitere a virusului".

În informare, Biroul de Presă mai anunţă că personalul va fi testat pentru a se vedea dacă virusul s-a răspândit în instituţie. "În cel mai scurt timp, întreg personalul Curţii aflat la serviciu în această perioadă, care se suprapune cu vacanţa judecătorească, va fi supus testării prin metoda pooling", se arată în comunicat.

Deşi cazul de Covid-19 a fost confirmat vineri, Curtea de Apel Oradea nu a făcut public acest lucru până luni după amiază, la câteva ore după ce BIHOREANUL a publicat o ştire referitoare la această situaţie.