Un bărbat din Bihor, condamnat definitiv a doua oară consecutiv pentru distribuirea de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice a fost încarcerat de poliţişti. Major Zoltán (foto) avea cont pe un site de tip sharing folosit de pedofili, unde, sub pseudonim, a distribuit filme şi fotografii cu copii în ipostaze pornografice.

Poliţia Bihor a anunţat, miercuri, încarcerarea bărbatului de 43 ani din comuna Borş. "Tribunalul Bihor a emis pe numele său un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, fiind condamnat la 1 an de închisoare în regim de detenție, pentru comiterea infracțiunii de accesare fără drept de materiale pornografice cu minori, prin intemediul sistemelor informatice, în formă continuă", se arată în informarea transmisă. 

Pedeapsa pe numele lui Major a fost dispusă, de fapt, de Curtea de Apel Oradea, pe 21 iunie, după ce, iniţial, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe bărbat la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru fapta comisă.

Ambele sentinţe par, însă, blânde, în condiţiile în care BIHOREANUL a descoperit că individul este recidivist. El a fost eliberat condiţionat pe 17 iunie 2015, din Penitenciarul Satu Mare, unde a ispăşit o parte din cei 6 ani de detenţie cu care s-a ales după ce a fost prins, în 2011, cu acelaşi gen de faptă. 

Concret, după cum a scris la vremea respectivă BIHOREANULîn perioada aprilie - septembrie 2011, Major Zoltán şi-a făcut un cont pe un site de tip sharing, www.gigatribe.com, folosit de pedofili, unde, sub pseudonimul "gergomihut", a distribuit filme şi fotografii pornografice cu minori.

Cercetările împotriva bărbatului au pornit după ce Major a intrat în discuţii cu un poliţist sub acoperire infiltrat în comunitatea online, care a văzut cum bărbatul conversa cu mai multe persoane pe tema preferinţelor sexuale, iar în urma acestor luări de contacte descărca sau punea la dispoziţie altor obsedaţi materiale pornografice cu minori.

În urma percheziţiei domiciliare, anchetatorii au descoperit atunci în casa lui Major un laptop pe care erau stocate aproximativ 8.000 fişiere tip imagine şi video reprezentând fotografii şi filme cu conţinut pornografic implicând minori cu vârste între 7 şi 12 ani, dar şi discuţii pe teme sexuale cu un adolescent din comună, fotografii cu acesta respectiv cu un alt copil de 5 ani, toate în ipostaze indecente.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!