Peste o sută de alergători de toate vârstele s-au reunit în Pădurea de la Băile Felix, unde, pe 14 noiembrie, au participat la cea de-a doua ediţie a Crosului Felix Trail Run "Aleargă pe urmele campionilor".

Denumirea concursului este una sugestivă, întrucât în pădurea menționată, de-a lungul timpului s-au pregătit şi au alergat nume grele ale atletismului românesc, care au ajuns la cel mai înalt nivel competiţional, atât în ţară, cât şi în străinătate. Este vorba, printre alţii, despre Gabriela Szabo, Maricica Puică, Doina Melinte, Lidia Simon şi Constantina Diţă.

Pe urmele acestor campioane au alergat participanții la crosul Train Run, ce a cuprins două probe: una 8 km şi o alta de 3 km, aceasta din urmă rezervată familiilor şi denumită Family Run. Ambele trasee s-au parcurs pe poteci de pădure, marcate de organizatori.

Organizatorul principal a fost Jozsef Deme, împreună cu Asociaţia de Promovare a Turismului în Băile Felix şi Băile 1 Mai şi Direcţia Judeţeană pentru Sport Bihor.

Concurenţii au fost din ţară, dar şi din Ungaria.

La open, 8 km, la feminin prima clasată a fost Nicoleta Sasu, cea care a terminat cursa în 35:20 minute, urmată de Ileana Beres, iar pe locul III s-a situat Alexandra Paula Ciul.

La masculin open 8 km, primul a fost Artur Miklos, care a terminat cursa în 30:47 minute. Pe locul 2 a venit Bogdan Cap, iar pe poziţia a III-a, Somogyi Sandor din Ungaria.

La final, organizatorii au oferit premii şi pentru categoriile de vârstă. Astfel, la feminin 20-29 ani, prima a fost Gina Raluca Mierca, la feminin 30-39 ani a câştigat Ramona Matica, iar la feminin +40 ani locul I i-a revenit Paraschivei Bors.

La masculin au fost mai multe categorii de vârstă. La 12-19 ani a câştigat Bogdan Mara, la 20-29 ani primul a fost Cătălin Duluş, la 30-39 ani s-a impus Marius Păşcălău, la 40-49 ani, Nemeti Janos, iar la categoria +50 ani învingător a fost Teodor Ardelean.

Concurs de alergare în pădurea din Băile Felix

Un premiu special s-a acordat şi celui mai tânăr concurent, Vlad Huţiu, în vârstă de 8 ani.

Festivitatea de premiere a fost efectuată de organizatorul Jozsef Deme, împreună cu o tânără atletă bihoreană de performanţă, Diana Lucaci.

Proba de 3 km, Family Run, a fost câştigată de echipa "Soare", formată din David şi Dan Călăraşu. Pe locul II s-a situat echipa "Mxyzptlk", formată din Delia şi Adrian Melniciuc. În fine, podiumul a fost completat pe locul III de Mihaela şi Nicholas de la echipa "Ecsedi".

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!