Peste 10.000 de maghiari cu dublă cetăţenie din Bihor au votat prin corespondenţă la alegerile parlamentare din Ungaria, conform datelor centralizate de organizaţia judeţeană a UDMR. Numărul maghiarilor din România care şi-au exprimat în acest fel opţiunea politică depăşeşte 150.000, majoritatea voturilor valabil exprimate fiind pentru ​Fidesz, partidul condus de premierul Viktor Orbán. 

"Cifrele din Bihor privesc numărul plicurilor participative pe care reprezentanţii UDMR le-au ridicat de la votanţi ca să le predea la consulatele maghiare din Cluj şi Miercurea Ciuc, de unde apoi au fost transmise la Budapesta cu poşta diplomatică", a declarat păreşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabó Ödön.

Szilágyi Zsolt, preşedintele Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), susţine că organizaţia pe care o conduce, dar şi Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania, au desfăşurat o acţiune similară, numărul plicurilor cu voturi strânse ridicându-se, după calculele lor, la 67.264. "A fost o acţiune în care noi am fost un soi de curieri. Am preluat plicul şi l-am dus la consulate", spune Szilágyi.

În condiţiile în care în România sunt în jur de 250.000 de maghiari cu dublă cetăţenie care au drept de vot, în baza datelor furnizate de organizaţiile politice relevă că circa 67% dintre aceşti alegători s-au prezentat la urne pentru a decide componenţa Parlamentului din Ungaria. "S-a votat, însă, şi personal, la consulate", spune Szilagyi.

Conform valasztas.hu, site-ul oficial al Biroului Electoral Central din Ungaria, în total au fost distribuite 378.449 de plicuri participative maghiarilor din afara graniţelor Ungariei, dintre care votanţii au restituit 215 349 de plicuri cu 137.015 voturi valabile. Dintre acestea, 130.827 au fost pentru Fidesz, partidul condus de premierul Viktor Orbán, Fidesz, aliat cu Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP), a şi câştigat alegerile.