Peste 10.000 de pachete de ţigări de contrabandă au fost descoperite de poliţiştii din comuna Cefa în maşina unui salontan oprit în localitatea Mărţihaz.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri dimineaţa, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, captura s-a realizat luni seara în jurul orei 22.00.

Salontanul în vârstă de 41 ani conducea autoturismul în localitatea Mărţihaz când a fost oprit de poliţiştii Secției nr. 9 de Poliție Rurală Cefa.

"În urma controlului efectuat, polițiștii bihoreni au descoperit în portbagajul autovehiculului și pe bancheta din spate a acestuia 208.400 de țigarete nemarcate legal (10.420 de pachete), de diverse mărci, ambalate în saci din rafie", se arată în informarea poliţiştilor. 

Întreaga cantitate de țigarete nemarcate, în valoare totală de 104.200 lei, dar și autovehiculul folosit pentru transportul acestora, un VW Sharan, au fost indisponibilizate de polițiști până la finalizarea cercetărilor.

Salontanul s-a ales cu dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, pentru deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete.