Aproximativ 2.000 de membri de partid din Bihor vor participa sâmbătă, pe 9 iunie, la mitingul „împotriva abuzurilor”, convocat de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spune liderul organizaţiei judeţene, Ioan Mang.

Argument de la liderul... PNL

Contactat de BIHOREANUL pentru a furniza informaţii în legătură cu aportul filialei la mitingul programat în Piaţa Victoriei, Mang a spus că scopul adunării este acela ca PSD-iştii să se pronunţe în masă „împotriva abuzurilor”: „Este un miting împotriva abuzurilor. Noi nu suntem de acord cu abuzurile şi vrem să se stopeze toate abuzurile şi vrem respectarea legii”.

Solicitat să ofere câteva exemple, Mang a spus că „sunt destule, dar vă dau unul singur”. „Dl Ludovic Orban (n.r. – preşedintele PNL) n-a putut candida la nimic pentru că lumea a spus că-i vinovat şi apoi s-a dovedit că nu-i vinovat”, a spus Mang, referindu-se la faptul că în 2016, cu puţin timp înaintea alegerilor locale pentru Primăria Bucureşti, şeful PNL a fost învinuit de DNA că ar fi solicitat unui om de afaceri o sumă de bani cu care să-şi plătească prezenţa la mai multe televiziuni. Ulterior, liderul PNL a fost trimis în judecată de procurorii DNA, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a achitat, definitiv şi irevocabil.

„Noi vrem să fie respectată legea, vrem să trăim bine, să trăim ca oameni liberi, nu sub presiunea aceasta că se porneşte un dosar împotriva cuiva nevinovat”, a mai spus Mang, fără a comenta, deşi BIHOREANUL i-a cerut-o, faptul că vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane nu o poate stabili decât o instanţă de judecată.

„N-am făcut totalul”

Pe de altă parte, preşedintele PSD Bihor a declarat că numărul participanţilor din judeţ la miting se ridică la aproximativ 2.000 de persoane, care vor fi deplasate în Capitală organizat, cu autocare şi microbuze deja închiriate. „Vor fi peste 2.000 de persoane din Bihor, care se vor deplasa cu microbuze, cu autocare”, a spus Mang.

Întrebat despre cheltuieli, acesta a afirmat că „n-am făcut încă totalul”, deci volumul acestora nu este deocamdată cunoscut, dar a precizat că pentru închirierea unui mijloc de transport de acest fel tariful este de „5.000 - 6.000 lei, inclusiv TVA”.

Un calcul sumar arată că dacă din Bihor vor pleca 2.000 de PSD-işti, iar închirierea unei maşini în care încap 40 de oameni este de aproximativ 5.500 lei, costul total se ridică la aproape 300.000 lei, adică circa 64.000 euro, sumă la care se vor adăuga „diurnele” pentru ca nimeni să nu sufere de foame şi de sete.

„La întoarcere o să facem o conferinţă de presă la care o să vă invităm şi pe dumneavoastră”, a promis preşedintele PSD Bihor, în contextul în care, aşa cum BIHOREANUL a mai relatat, reporterii redacţiei au fost declarați la începutul acestui an persoane non-grata la întâlnirile conducerii filialei cu mass media locală.

Şefi de grupe, grupuri şi detaşamente

După cum se știe, preşedintele PSD Liviu Dragnea a planificat un „mare miting” al partidului încă de anul trecut, scopul fiind ba de susţinere a programului de guvernare, ba a familiei tradiţionale, ba de protest împotriva „abuzurilor Justiţiei”, ba - mai recent - de sprijinire a Guvernului Dăncilă, conducerea partidului anunţând iniţial participarea unui milion de persoane, după care cifra a fost progresiv scăzută până s-a ajuns la "câteva sute de mii".

Pe reţelele de socializare a fost distribuit (inclusiv de către PSD Constanţa) un "regulament" conform căruia membrii PSD care vor participa la miting trebuie să se grupeze pe sectoare în funcţie de judeţul de provenienţă, la fiecare 10 persoane trebuie să existe câte un steag tricolor şi la fiecare 50 de persoane o pancartă cu numele judeţului. De asemenea, participanţii trebuie să fie îmbrăcaţi în cămăşi, bluze sau tricouri albe, să poarte steguleţe mici, la fiecare 10 oameni trebuie să existe un „şef de grupă”, la 40 un „şef de grup”, iar la 100 un „şef de detaşament”.

Mitingul a fost programat să înceapă sâmbătă seară la ora 20, în condiţiile în care vineri Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa primul verdict în procesul intentat de DNA lui Liviu Dragnea pentru angajarea fictivă la Direcţia pentru Protecţia Copilului Teleorman a unor membre PSD care, de fapt, lucrau pentru partid.