Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a primit peste 2,6 milioane de măşti, trimise de Guvern pentru profesorii şi elevii din Bihor.

"Ieri (n.r. joi) am recepţionat aceste măşti, achiziţionate prin fonduri guvernamentale. Le ţinem într-un depozit de la Sântandrei şi le vom distribui şcolilor, în funcţie de necesităţi. Le chibzuim bine", a declarat vineri inspectorul şcolar general Virgil Blage, pentru BIHOREANUL.

Prioritare la primirea măştilor vor fi unităţile de învăţământ pentru care autorităţile locale nu au asigurat măşti.

Pe de altă parte, în rândul angajaţilor din IŞJ Bihor s-a confirmat şi al treilea caz de Covid-19, persoana diagnosticată cu virusul fiind o inspectoare. "Are simptome, de aceea s-a testat. A fost la muncă în zilele trecute, dar era singură în birou", a mai spus Blage. Toţi angajaţii Inspectoratului vor continua să lucreze de acasă, dacă pot face asta.

Primele îmbolnăviri de Covid-19 în IŞJ Bihor au fost confirmate miercuri, fiind vorba de o angajată a biroului Contabilitate şi un inspector şcolar. Din acest motiv, de joi începând, toţi angajaţii instituţiei care pot munci de la distanţă nu mai merg fizic la birou.

"Am discutat şi azi cu Direcţia de Sănătate Publică. Deocamdată, nu se impun alte măsuri pentru noi", a mai spus Blage.