Primăria comunei Sânmartin a dat publicităţii, miercuri, printr-un comunicat, programul festiv al zilei de joi, când în centrul localităţii va fi dezvelit un bust al lui Mihai Viteazul, "monument închinat Centenarului Marii Uniri", iar în cel mai luxos hotel din staţiunea Băile Felix va avea loc o şedinţă a unor senatori PSD.

Festivităţi şi şedinţă

Potrivit comunicatului, ceremonialul va începe la ora 13.00 prin întâmpinarea oficialităţilor, salutul drapelului de luptă şi intonarea Imnului Naţional, după care va avea loc dezvelirea monumentului şi slujba de sfinţire. Apoi vor urma "alocuţiuni privind însemnătatea evenimentului", un "scurt moment artistic", obişnuitele depuneri de coroane şi o defilare, programată în jurul orei 13.50.

Contactat de BIHOREANUL în contextul informaţiilor privind posibila vizită, cu acest prilej, inclusiv a preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, primarul comunei Sânmartin, Cristian Laza, membru al acestui partid, a afirmat că nu ştie despre acest lucru, ci doar că în aceeaşi zi în comuna pe care o conduce "va avea loc o şedinţă a grupului senatorial al PSD". Aceasta se va desfăşura la hotelul unde vor fi cazaţi parlamentarii PSD, Lotus Therm.

"Vă luaţi după proşti"

La rându-i, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, afirmă că la Sânmartin se va desfăşura doar o şedinţă a grupului senatorial al PSD, la care, contrar unor informaţii din diverse surse, şeful partidului, Liviu Dragnea, nu va participa.

"Vor veni peste 30 de senatori, cei care nu sunt miniştri şi membri ai Comitetului Executiv Naţional", a spus Mang, în contextul în care CEx a fost convocat pentru ziua de miercuri, cu scopul declarat al conducerii PSD de a găsi o soluţie după ce preşedintele Klaus Iohannis a refuzat s-o numească pe Lia Olguţa Vasilescu ministru al Transporturilor şi pe Ilan Laufer ministru al Dezvoltării Regionale.

"Nu vine Dragnea, domnule, nu ştiu de unde aţi scos minciuna asta, vă luaţi după toţi proştii, lansaţi fake news-uri", a mai spus Mang.

Acesta a precizat că senatorii PSD au întâlniri informale în toate judeţele ţării, prin rotaţie, o dată la două sau la trei luni, iar cea din Sânmartin este o asemenea reuniune, în a cărei organizare nu are niciun rol.

De asemenea, deşi a sugerat că între dezvelirea bustului lui Mihai Viteazul şi şedinţa de partid nu există o legătură directă, şeful PSD Bihor a confirmat că "o parte din senatori, cine vrea, va participa la festivităţi".

El l-a invitat pe Dragnea!

Pe de altă parte, Ioan Mang a declarat unei alte publicaţii locale că tocmai el l-a invitat la Sânmartin pe Liviu Dragnea, la fel cum o invitase şi pe premierul Viorica Dăncilă, exact cu ocazia şedinţei senatorilor PSD, care va prilejui şi o adunare a primarilor bihoreni din partid, astfel încât faptul că aceştia nu mai fac deplasarea s-ar putea datora problemelor apărute între timp la Bucureşti.

Tot Mang a spus pentru Jurnal bihorean că la Sânmartin va avea loc, sâmbătă, şi o şedinţă a CEx a Tineretului Social-Democrat.