Peste 300 de bihoreni afiliaţi la Blocul Naţional Sindical au protestat, joi după amiază, în Parcul Traian, faţă de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat.

Între protestatari s-au numărat sindicalişti din administraţia publică şi întreprinderi private din Oradea, dar şi de la Petrom, de la Suplacu de Barcău.

"Am chemat la miting doar membrii care erau la liber pentru a nu scoate oameni din procesul de producţie", a declarat liderul BNS Bihor, Nicolae Morgovan.

"Vor scădea salariile!"

Principala revendicare a sindicaliştilor s-a referit la anularea Ordonanţei de Urgenţă adoptată miercuri prin care Guvernul Tudose vrea să transfere plata contribuţiilor de la angajator la angajat.

Sindicaliştii sunt convinşi că, începând din 1 ianuarie, le vor scădea salariile. "Suntem în plină revoluţie fiscală! Celor mai mulţi le vor scădea salariile, iar dacă angajatorii vor menţine brutul în cel mai bun caz unii angajaţi vor câştiga în plus doi lei", a spus sindicalistul fluturând două bancnote de un leu.

Protestatarii susţin că odată cu transferul contribuţiilor va creşte riscul ca angajatorul să reţină contribuţiile pentru pensie şi sănătate din salariul angajatului dar să nu le vireze statului lăsându-le neachitate.

"O să ne trezim cu contribuţiile stopate de angajator, fără ca acesta să le vireze statului, iar când angajatul se va îmbolnăvi se va trezi la externare că spitalul îi taie factură cu cât are de plată sau când îndeplineşte vârsta nu se poate pensiona pentru că îi lipseşte din vechime", a spus Morgovan.

Protestul a durat timp de o oră şi jumătate şi a fost autorizat, derulându-se fără incidente. "E ca la Radio Erevan, guvernanţii susţin că ne vor binele, iar că noi nu vrem să ni se facă acest bine", a declarat liderul BNS Bihor.

"După fiecare revoluţie cade cineva"

O delegaţie de sindicalişti a urcat la prefectul Ioan Mihaiu şi pentru a-i comunica nemulţumirile protestatarilor. "Noi nu vrem să ajungem la grevă generală, dar nu înţeleg de ce vrea cineva să ne impună binele cu forţa, mai ales că şi patronatele şi sindicatele s-au opus adoptării acestei ordonanţe", a spus Morgovan.

Prefectul a luat act de poziţia protestatarilor şi a spus că va comunica nemulţumirile lor la nivel central. Totuşi, reprezentantul Guvernului în teritoriu şi-a exprimat îndoiala că lucrurile vor fi chiar atât de grave.

"Sigur, dacă un patron vrea să profite de ocazie şi să reducă salariile o poate face, dar părerea mea este că, de când a apărut criza forţei de muncă, majoritatea nu îşi pot permite acest lucru, pentru că vor risca să îşi piardă angajaţii", a spus Mihaiu.

Întâlnirea, desfăşurată într-o atmosferă politicoasă, s-a încheiat însă pe un ton prăpăstios. "Se tot vorbeşte de revoluţie fiscală, dar vedeţi că după fiecare revoluţie cade cineva. Acum, cădem noi, angajaţii, dar vor mai fi şi alţii...", a avertizat Nicolae Morgovan.

Protestul de la Oradea va fi urmat de alte mişcări de protest în ţară şi va culmina cu un miting la Bucureşti sau chiar cu declanşarea grevei generale, în cazul în care nu se va reveni asupra Ordonanţei.