Orădenii sunt contribuabili disciplinaţi. Peste 4.600 din cei 5.300 de contribuabili care figurează în evidenţele municipalităţii ca deţinători de terenuri agricole şi-au depus deja cerere la Primărie în vederea stabilirii categoriei de folosinţă a suprafeţelor pe care le deţin.

"Cei circa 700 de proprietari de terenuri agricole care nu şi-au depus până în prezent cererea pentru stabilirea categoriei de folosinţă sunt aşteptaţi la Primărie până la sfârşitul lunii. Dacă nu se vor prezenta, după 1 iulie terenurile pe care le deţin vor fi trecute, automat, în categoria de impozitare curţi - construcţii", a declarat directorul economic al Primăriei, Eduard Florea, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Florea a mai spus că în cazul terenurilor agricole termenul de plată a impozitelor a fost amânat până pe 30 septembrie pentru ca proprietarii să poată lămuri situaţia acestora.

La mâna Primăriei

Dacă pentru un hectar de teren agricol proprietarul datorează bugetului local doar 12 lei cu titlul de impozit anual, pentru aceeaşi suprafaţă cu încadrarea curţi-construcţii impozitul începe de la 170 lei şi poate urca până la 680 lei.

Potrivit Hotărârii de Consiliu Local 178 din 2013, care la presiunea orădenilor a desfiinţat normativul iniţial referitor la impozitarea din oficiu la categoria curţi - construcţii a unei suprafeţe de 850 metri pătraţi în cazul parcelelor mai mari de atât, categoria de încadrare a terenului se stabileşte de către Instituţia Arhitectului Şef în urma consultării PUG-ului şi a ortofotoplanului realizat cu ajutorul fotografiilor aeriene.

Ulterior, urbaniştii vor comunica Direcţiei Economice şi Compartimentului Agricol adeverinţa privind regimul de construibilitate a parcelei în vederea impozitării acesteia şi înscrierii în Registrul Agricol.

Vine controlul!

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă finanţiştii municipalităţii le-au reamintit contribuabililor obligaţia de a declara corect încadrarea imobilelor pe care le deţin la categoria cu sau fără instalaţii.

"În perioada următoare vom face verificări în teren, iar deţinătorii clădirilor declarate ca fiiend fără instalaţii vor fi invitaţi la Primărie pentru lămurirea situaţiei", a declarat directorul economic al municipalităţii, Eduard Florea.

Potrivit normativelor în vigoare, categoria clădiri cu instalaţii cuprinde nu doar imobilele racordate la reţelele de utilităţi publice, ci şi pe cele dotate cu reţele electrice, de apă, de canalizare sau de încălzire, indiferent de modul în care sunt acestea alimentate.